Alain Delon a făcut capelă pentru câini
În vârstă de 77 de ani, Alain Delon a hotărât să fie înmormântat alături de câinii lui şi este în al nouălea cer fiindcă a obţinut recent aprobarea oficială pentru aceasta.
Astfel, starul va putea să-şi doarmă somnul de veci pe uriaşul său domeniu din Douchy (Loiret, Franţa), unde a ridicat capela şi a făcut cimitirul unde sunt înhumate animalele lui preferate.
Este vorba de câinii lui cei mai iubiţi pe care i-a avut de-a lungul timpului şi au murit.
În total, în cimitirul din Douchy sunt 35 de morminte de patrupede. Între aceştia se află preferaţii starului, ciobăneşti americani şi câini din Tibet. Marele actor nu are decât o singură dorinţă, să-şi doarmă somnul etern în faimoasa capelă din Douchy alături de dulăi.
"Au fost numeroase formalităţi de îndeplinit şi expertize de sol. Să te îngropi acasă nu este la îndemâna oricui", a explicat starul pentru revista " Doggy"."Am obţinut, în sfârşit, autorizaţia să mă îngrop lângă câini. E o mare bucurie pentru mine", a declarat starul pentru ziarul "Le Parisien". "Îi am mereu în inima mea, în sufletul meu, i-am văzut plângând ca oamenii", a adăugat actorul.
Actorul se află în plin scandal cu fiul său, Alain-Fabien, de 18 ani, care l-a acuzat că i-a rupt opt coaste mamei lui, fostul fotomodel Rosalie Van Breeman. Băiatul, care i-a făcut numai probleme din cauza dependenţei de droguri, susţine că Alain Delon a fost dur şi violent atât cu el, cât şi cu fratele lui, Anthony, de 48 de ani.