Alcool şi mulţi bărbaţi! Confesiunile Mariei Şarapova

Alcool şi mulţi bărbaţi! Confesiunile Mariei Şarapova

Ultima actualizare:

    Şarapova a pozat sexy pentru revista Vogue
Şarapova a pozat sexy pentru revista Vogue

Aflată încă în perioada de suspendare primită la începutul lui 2016 în scandalul de dopaj cu Meldonium, tenismena Maria Şarapova a oferit un interviu spectaculos revistei americane Vogue. Rusoaica a dat detalii despre felul în care a trăit în ultimul an, departe de terenurile de tenis.

"Cantitatea de alcool pe care am consumat-o e mai mare decât toată cantitatea din anii trecuţi. Asta s-a întâmplat pentru că am avut o altfel de viaţă socială. De asemenea, am avut întâlniri cu mai mulţi bărbaţi în această perioadă. Nici măcar nu mai ştiam cum e. A fost ceva cu totul nou şi mi-a plăcut", a mărturisit Maria.

Şarapova n-a evitat nici subiectul legat de relaţia pe care a avut-o cu tenismenul bulgar Grigor Dimitrov.

"Nu ne mai văzuserăm din vara lui 2015, dar ne-am întâlnit acum câteva luni într-un restaurant din New York şi am stat de vorbă aproape cinci ore, până am închis restaurantul", a afirmat Maria Şarapova.

Fosta lideră mondială va reveni în circuitul feminin de tenis la turneul de la Stuttgart de la finalul lunii aprilie, atunci când îi expiră suspendarea.

Înscrie-te în StarManager, fă-ți echipă și antrenează stelele fotbalului european din Liga Campionilor. Poți câștiga premii de etapă sau unul din marile premii puse în joc la finalul competiției!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bula brad pitt jpg
Banner Biu Marquetti
image png
Design fără titlu (7) png
Schimbările pe care numerologul și specialistul Carmen Harra le vede pe viitor
Design fără titlu (6) png
banner stela popescu png
Rod Stewart Foto Shutterstock
image
image