Angelina despre Salt: Simţeam că sunt nepotrivită pentru film

Angelina despre Salt: Simţeam că sunt nepotrivită pentru film

Ultima actualizare:

    Angelina Jolie, strălucitoare la premiera filmului ”Salt”, Franța. (Reuters)
Angelina Jolie, strălucitoare la premiera filmului ”Salt”, Franța. (Reuters)

Angelina Jolie a fost mai mult decât încântată de rolul din cel mai nou film al său, "Salt", despre care spune că a ajutat-o să scape de senzaţia de moleşeală de care a fost cuprinsă după naşterea gemenilor Knox şi Vivienne, în iulie 2008.

"La început a fost un pic dificil să intru în pielea unei persoane active. Dar a fost minunat să am o justificare pentru a mă ridica din pat fără să am starea aceea de somnolenţă după sarcină şi perioada care urmează după", a declarat frumoasa actriţă, citat[ de ShowbizSpy.

Deşi starului în vârstă de 35 de ani i-a făcut plăcere să interpreteze rolul unui personaj activ, avea momente în care şi-ar fi dorit să fie acasă.

"Au fost clipe în care mă gândeam că sunt mama unor copii şi că locul meu nu e aici. Acum eram pe autostradă, având pe cineva în spatele meu care mă urmărea, iar cu două săptămâni în urmă eram acasă şi îmi hrăneam copiii. Aveam în minte gândul că au ales persoana nepotrivită pentru film", a povestit Angelina.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
gabriela prisacariu jpg
Gabi Bădălău, Claudia Pătrășcan jpg
Barbara Barrie  sursa foto   Profimedia jpg
andreea popescu (1) jpg
carmen de la salciua colaj instagram jpg
louis florea jpg
Hayden Panettiere  foto   Profimedia jpg
image
image