Bebeluşul lui Elton John va avea ca naşi două lesbiene

Bebeluşul lui Elton John va avea ca naşi două lesbiene

Ultima actualizare:

Ingrid e prietenă cu Elton John şi cu partenerul său de viaţă David Furnish de foarte mulţi ani. Cei trei obişnuiesc să călătorească în fiecare an împreună în Africa şi petrec Crăciunul la Los Angeles.

O sursă a declarat: "Elton şi David încă nu s-au hotărât câţi naşi va avea fiul lor. Şi-ar dori ca unul dintre aceştia să fie o persoană din familia lui David (David Furnish, n.r.) şi ar putea alege încă o persoană, cineva din lumea celebrităţilor".

Ingrid, în vârstă de 58 de ani, e fostul editor-şef al revistei Interview, înfiinţată de celebrul Andy Warhol. Sandy Brant are 55 de ani şi, înainte de relaţia cu Ingrid Sischy, a fost căsătorită cu miliardarul american Peter Brant, cu care are cinci copii.

La rândul său, Elton John e naşul a 10 copii, printre care se află fiul lui John Lennon (Sean Lennon), toţi cei trei băieţi ai cuplului Victoria-David Beckham, dar şi fiul actriţei Liz Hurley, Damian, despre care presa britanică afirma, până la naşterea lui Zachary, că va moşteni averea celebrului cântăreţ britanic, estimată la 175 milioane de lire sterline (270 milioane de dolari).

Elton John (63 ani) şi partenerul său de viaţă, David Furnish (48 ani), au devenit părinţii unui băieţel, născut de o mamă surogat în prima zi de Crăciun. Zachary Jackson Levon Furnish-John locuieşte alături de părinţii săi în luxosul apartament pe care Elton John îl are în Los Angeles şi este în permanenţă supravegheat de o bonă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Culita Sterp, foto Instagram jpg
Harra Carmen jpg
Nadia Comaneci 2, Getty Images jpg
Mihaela Tatu, vacanță la Verona
totodumitrescu 1706319226 3289166527020040290 41010469 jpg
banner wilmark jpg
banner emily burghelea jpg
Mirela Retegan a inițiat proiectul  „Scrisoare pentru copilul meu”
image
image