Bob Dylan, acuzat că ar fi agresat sexual o minoră în 1965. Cum îl apără reprezentanții artistului
Muzicianul american Bob Dylan a fost acuzat că a drogat şi agresat sexual o fată în vârstă de 12 ani în anul 1965, potrivit unui proces deschis săptămâna trecută în New York.
În documentele depuse la Curtea Supremă vineri se arată că Dylan s-a împrietenit cu fata, identificată cu iniţialele J.C., în luna mai a anului 1965.
Bob Dylan, acum în vârstă de 80 de ani, ar fi „stabilit o legătură emoţională” cu J.C. pentru „a-i reduce inhibiţiile, cu scopul de a o abuza sexual, ceea ce a făcut”, se arată în documente.
Este precizat că Dylan s-a folosit de droguri, alcool şi ameninţări cu violenţă fizică, „lăsând-o cu cicatrici emoţionale şi afectată psihic până în ziua de astăzi”.
Reprezentanții lui Bob Dylan: ”Acuzația veche de 56 de ani e falsă”
Într-o declaraţie acordată NBC News, un purtător de cuvânt al lui Dylan a spus: „Acuzaţia veche de 56 de ani este falsă şi va fi apărată puternic”.
Daniel Isaacs, unul dintre avocaţii care o reprezintă pe J.C., a comentat: „Nimic altceva decât plângerea vorbeşte de la sine şi vom dovedi acuzaţiile în faţa unei curţi de judecată”.
Documentele arată că, la acel moment, J.C. tocmai împlinise vârsta de 12 ani şi că mai multe episoade de abuz au avut loc în apartamentul lui Dylan din celebrul Hotel Chelsea din Manhattan, în aprilie şi mai 1965.
Femeia a suferit depresie, anxietate şi alte efecte în urma abuzului, mai este specificat în documente.
Nu a fost precizat ce daune sunt cerute.
Bob Dylan, care a lansat peste treizeci de albume începând cu 1963 şi a fost premiat, între altele, cu Pulitzer şi Nobel pentru Literatură, a lansat două discuri în 1965 - „Bringing It All Back Home” şi „Highway 61 Revisited”.
Citește și:
Bob Dylan a împlinit 80 de ani. Iată ce nu știai despre marele artist!