Bruce Willis a împlinit 70 de ani! Actorul, sărbătorit de fosta și actuala soție, dar și de cele 5 fiice ale sale

Ultima actualizare:

Bruce Willis a marcat miercuri, 19 martie, împlinirea vârstei de 70 de ani alături de familie, într-un cadru intim, înconjurat de iubire și sprijin din partea fetelor lui dragi. Actorul din „Greu de Ucis”, care suferă de demență frontotemporală, le-a avut alături atât pe actuala soție, Emma Heming (46 de ani), cât și pe fosta, Demi Moore (62 de ani).

Bruce Willis, alături de Demi Moore și de cele trei fete ale lor, Rumer, Scout și Tallulah
Bruce Willis, alături de Demi Moore și de cele trei fete ale lor (Foto: Instagram)

Bruce Willis, sărbătorit de femeile din viața lui

În pofida problemelor de sănătate cu care se confruntă, Bruce Willis se poate considera un norocos. Starul de la Hollywood, care s-a retras din lumea filmului în 2022, are parte de sprijinul constant al familiei sale. De-a lungul anilor, Bruce Willis a reușit să păstreze o legătură puternică cu familia sa, chiar și după divorțul său de Demi Moore, alături de care a fost căsătorit 13 ani.

Soția lui, Emma Heming Willis, a publicat pe rețelele sociale un mesaj emoționant prin care le cerea fanilor să-i arate lui Bruce toată iubirea lor. Emma i-a îndemnat să-l „susțină” pe actorul care le-a adus atât de multă bucurie de-a lungul anilor. „Dacă este ceva ce știu, este că nu există fani mai buni decât cei ai lui Bruce”, a scris ea.

Emma a spus cât de recunoscătoare este pentru iubirea pe care o primesc din partea acestora. Heming a subliniat cât de importantă este legătura dintre ea și Bruce Willis și cum, în ciuda dificultăților, familia rămâne unită.

Familia i-a făcut cadou prăjituri cu fața lui (Foto: Instagram)
Familia i-a făcut cadou prăjituri cu fața lui (Foto: Instagram)

A avut-o alături și pe Louetta, nepoțica lui

Louetta, alături de bunicul ei, Bruce Willis
Louetta, alături de bunicul ei, Bruce Willis (Foto: Instagram)

Fetele lor, Mabel (12 ani) și Evelyn (10 ani), alături de copiii din prima căsătorie a lui Bruce cu Demi Moore – Rumer (36 de ani), Scout (33 de ani) și Tallulah (31 de ani) – au fost alături de el în această zi specială. Nu a lipsit nici nepoțica lui Bruce, Louetta, fiica lui Rumer, care împlinește 2 ani pe 18 aprilie.

Rumer Willis a vorbit despre starea de sănătate a tatălui său, împărtășind un mesaj plin de speranță. Ea a dat asigurări că Bruce „se simte bine” și că întreaga familie i-a fost alături pentru a-l sprijini în această perioadă dificilă. Deși diagnosticul de demență frontotemporală i-a schimbat viața, Rumer a subliniat că tatăl ei este într-o „stare stabilă” și i-a îndemnat pe toți să-i transmită urări de bine cu ocazia aniversării sale de 70 de ani.

Rumer a împărtășit și o secvență video în care Demi și Bruce dansau împreună. „Pentru Regele meu… Te iubesc, Daddio. La mulți ani, papa!”, a scris Rumer în dreptul videoclipului. Scout a postat, de asemenea, un mesaj emoționant dedicat tatălui său, numindu-l „cel mai bun dintre toți”.

Demi Moore a celebrat și ea această zi importantă printr-o postare pe Instagram, în care le-a arătat fanilor mai multe imagini cu Bruce și familia. „La mulți ani, Bruce Willis! Te iubim!”, a scris actrița din „The Substance”.

Printre fotografiile publicate de Demi se numără una în care Willis o ține în brațe pe nepoata sa, Louetta, precum și o alta în care fiica lor, Scout, îi era alături lui Bruce în timpul unui tratament medical.

În primăvara lui 2022, Bruce Willis a fost diagnosticat cu afazie, iar în februarie 2023, Rumer Willis a anunțat că boala a evoluat spre demență frontotemporală. În tot acest timp, actorul a fost văzut foarte rar în public, de cele mai multe ori surprins  de fotoreporterii americani în mașina sa, pe scaunul din dreapta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner ornela pasăre png
Anamaria si Tudor Ionescu, foto Instagram jpg
Robert Pattinson, Zendaya Maree, foto Pinterest, Instagram jpg
banner mihai traistariu png
cub ilinca vandici png
banner andreea raicu jpg
banner pavel bartos png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net