Bruce Willis, «cumpărat» cu 3.000.000 $ de ruşi
De la film la afaceri. O bancă din Rusia va folosi imaginea de ”tip dur de la Hollywood” a lui Bruce Willis (55 de ani) pentru a-şi face reclamă. Starul va încasa 3 milioane $.
Trust Bank, una dintre primele 30 de bănci din Rusia, a umplut străzile din Moscova cu afişe din care Willis surâde aspru, ca orice "dur din filmele de la Hollywood".
Starul american primeşte 3 milioane $ pe parcursul a doi ani, pentru a conferi o imagine de stabilitate acestei bănci, potrivit "The Moscow Times".
Afişele cu durul din “Die Hard” au împânzit străzile moscovite (foto: guliver / splashnews)
Experţii financiari sunt convinşi că afişele cu Willis îmbrăcat în jachetă de piele, alături de sloganul "Ai încredere, este o bancă exact ca şi mine", vor încuraja potenţialii clienţi să ia împrumuturi şi să-şi facă noi depozite.
Reprezentanţii băncii ruse consideră că personalitatea actorului reflectă foarte bine valorile pe care le promovează compania: "încredere şi demnitate".
Avere de 41 de milioane $
Cariera de peste 30 de ani i-a adus în cont lui Bruce Willis o avere estimată la 41 de milioane $.
Bun investitor pe piaţa imobiliară, el a anticipat criza financiară şi deprecierea proprietăţilor şi a vândut la preţuri foarte bune câteva case de lux în New York şi Los Angeles.
A fost partener cu Schwarzenegger şi Stallone la fondarea reţelei de restaurante Planet Hollywood.
Cifra de afaceri a lanţului de restaurante se ridica anul trecut la peste 100 de milioane $, potrivit revistei Fortune.
Citeşte şi:
Bruce Willis se teme că nu va mai fi «Greu de ucis»
Bruce Willis, tare nesătul mai eşti!
Bruce Willis face mişto de Lady Gaga, cu carne pe cap - VIDEO