Ce fac miliardarii să rămână tineri?
Până şi timpul stă în loc dacă ai bani să îl plăteşti! Asta par să afişeze cei mai bogaţi oameni ai planetei, care au făcut miliarde din domeniului industriei high-tech. Jeff Bezos arată la 54 de ani ca Vin Diesel, într-unul din filmele „Furios şi iute”, iar miliardarul Elon Musk arată la 46 de ani mult mai tânăr şi arătos ca în anii studenţiei. Care sunt secretele lor şi cum reuşesc să oprească procesul de îmbătrânire? Iată-le secretele...
Miliardarul companiei Amazon, Jeff Bezos (54 de ani), a arătat toată viaţa ca un tocilar. Şarmul său însă a cucerit-o pe MacKenzie (48 de ani) care i-a devenit soţie în 1993 şi i-a dăruit patru copii.
Însă odată cu trecerea anilor, miliardarul care a strâns o avere de 132,8 miliarde de dolari a simţit nevoia să devină un sex simbol.
Cum nu avea de gând să lupte împotriva calviţiei, Bezos s-a ras în cap şi începând cu 2013 a început să tragă de fiare.
Are un program strict de alergare, o armată de stilişti şi nutriţionişti care au ca unic scop îndepărtarea oricărui semn de îmbătrânire de pe trupul bogătaşului.
Ziaristul Brad Stone i-a prezis încă din anii ’90 lui Bezos că va începe un program de antrenamente demn de astronauţi.
Recent, boss-ul Amazon a confirmat acest lucru. Prietenul lui Bezos, miliardarul Peter Thiel arată la 50 de ani ca la 30.
Secretul bogătaşului care are o avere de 2,5 miliarde de dolari şi este părintele PayPal, împreună cu Elon Musk, este un tratament medicamentos revoluţionar.
Obsedat să nu îmbătrânească, Thiel a pus bazele laboratoarelor Unity Biotechnology care se ocupă cu descoperirea unor tratamente de anulare a efectelor îmbătrânirii.
Thiel se laudă că va trăi 120 de ani, pentru că din 2014 a început un tratament cu hormon uman de creştere, care îl ajută să îşi menţină aceeaşi masă musculară.
Thiel a oferit premiul de 6 milioane de dolari unui cercetător care a pus la punct cel mai eficient tratament de „estompare a efectelor îmbătrânirii la nivel celular”.
Miliardarul Jack Dorsey (41 de ani) are o avere de 3,5 miliarde de dolari, din Twitter. Dacă în anii tinereţii avea „faţă de hipster”, după ce a trecut de 40 de ani a început să lupte împotriva bătrâneţii.
Dorsey meditează o oră în fiecare dimineaţă şi face exerciţii fizice de câte şapte minute de zeci de ori pe zi.
Aleargă în fiecare dimineaţă 8 kilometri până la biroul său din San Francisco şi în fiecare sâmbătă se caţără pe munţi.
Recunoaşte că munceşte 80 de ore pe săptămână la birou şi de aceea nu ezită să ţină săptămâni întregi tratamente pe bază de vitamine şi minerale.
Părintele Google, Sergey Brin (44 de ani), are o avere de 47,3 miliarde de dolari şi a recunoscut că e obsedat de gimnastică, specializându-se la trapez.
Este dinamic şi vine la serviciu cu rolele în picioare, merge în mâini la birou şi face tracţiuni atârnat de tavan.
În 2008 şi-a descoperit o mutaţie a genei LRRK2, care îl predispune la Parkinson. De atunci antrenamentele lui sunt demne de maratonişti.
Elon Musk (46 de ani) arăta în tinereţe ca un tocilar din Silicone Valley.
Acum este părintele Texla şi Space X şi are o avere de 19,3 miliarde de dolari.
Şi cum încă de acum 10 ani îi plăcea să curteze actriţele de la Hollywood, Musk a început o serie de transformări.
Şi-a implantat păr, are grijă să îşi şteargă ridurile „folosind tehnologii de ultimă generaţie” (gurile rele spun că apelează la Botox) şi aleargă pe bandă ore în şir.
Nu doarme noaptea mai mult de şase ore, nu mănâncă la micul dejun şi mănâncă prânzul în doar 5 minute. Se antrenează la sala de forţă de 3 ori pe săptămână cu greutăţi uşoare.