Cel mai nou cuplu de la Hollywood. Cum au fost surprinși Rami Malek și actrița non-binară din „The Crown”
Rami Malek și-a confirmat aparent relația cu Emma Corrin, actrița non binară care a interpretat-o în producția Netflix „The Crown” pe prințesa Diana. Ei au fost văzuți sărutându-se săptămâna aceasta, la o lună după ce au fost fotografiați împreună. Ei au fost prima oară surprinși în ipostaze tandre în timpul concertului lui Bruce Springsteen de la Londra din fata de 8 august. Acum, cei doi au fost văzuți din nou, la un restaurant.
Cât s-au aflat la concert noul cuplu nu părea deloc „să-i deranjeze cine putea să îi vadă”, în timp ce făceau gesturi dragăstoase unul către altul.
Potrivit The Sun, câștigătorul Oscarului, în vârstă de 42 de ani, și starul Netflix, în vârstă de 27 de ani, care se identifică ca non-binar, s-au bucurat de o serie de „întâlniri tandre” în ultima perioada. Se pare, că cei doi formează cel mai nou cuplu de la Hollywood, notează și Daily Mail.
Într-o fotografie obținută de publicație, Emma și Rami au fost observați la un restaurant.
Un privitor a spus: „Erau foarte pasionați și se uitau unul în ochii celuilalt. S-au sărutat și nu părea să-i deranjeze cine putea să îi vadă. Rami și Emma păreau total încântați unul de celălalt și nu au acordat atenție nimănui altcuiva”.
Cele două vedete au comandat un platou cu fructe de mare, precum și două sticle de vin.
În 2019, Rami Malek a fost desemnat de Acadameia de Film cel mai bun actor în rol principal pentru cum l-a interpretat pe Freddy Mercury în producția Bohemian Rhapsody.
Emma Corrin a devenit foarte populară după rolul „Diana” în producția Netflix de mare succes „The Crowm”.
Producatorul Peter Morgan și-a îndreptat atenția către tânăra actriță prea puțin cunoscută publicului larg, Emma Corrin, iar acest lucru a propulsat-o cu repeziciune pe scena internațională.
“Emma este de un talent incredibil și am fost imediat captivati încă de când a venit la audițiile pentru rolul Dianei Spencer”, a spus producătorul.
Vedeta se identifica ca fiind non-binara și folosește pronumele ei/ele.