Cele mai deștepte dive de la Hollywood! Au un IQ apropiat de cel al marilor genii

Nu sunt doar frumoase, ci și foarte inteligente! Multe dintre ele au un IQ comparabil cu al unor genii și au absolvit universități de prestigiu, demonstrând că nu se rezumă doar la talentul artistic. Deși au ales scena și Hollywoodul, ar fi putut urma cu ușurință orice altă carieră, de la știință la mediul academic, datorită inteligenței lor remarcabile.

Natalie Portman, absolventă de Harvard

Natalie Portman are un IQ de 140 (Foto: GettyImages)
Natalie Portman are un IQ de 140 (Foto: GettyImages)

Natalie Portman (44 de ani) nu este doar o actriță premiată cu Oscar, ci și absolventă a prestigioasei Universității Harvard. Cu un IQ de aproximativ 140, ea a reușit să îmbine studiile în psihologie cu filme de succes, precum „Black Swan”.

Ca referință, IQ-ul mediu este 100, iar marea majoritate a oamenilor au un scor între 85 și 115. Vedeta, care are o avere de 90 de milioane de dolari, vorbește mai multe limbi, printre care franceză, spaniolă, japoneză, ebraică și germană. Portman, sub numele real Natalie Hershlag, a fost co-autoare a mai multor lucrări științifice în domeniul biotehnologiei și psihologiei.

Shakira vorbește șase limbi

Shakira are un IQ de 140 (Foto: GettyImages)
Shakira are un IQ de 140 (Foto: GettyImages)

Shakira (48 de ani) nu este o cântăreață obișnuită! Artista, care se laudă cu o avere de 300 de milioane de dolari, a confirmat într-un interviu pentru Jimmy Kimmel că, având un IQ de 140, a fost invitată să se alăture Mensa, organizația internațională pentru persoane cu IQ ridicat.

Deși nu a urmat studii universitare, cântăreața vorbește fluent șase limbi și scrie poezii încă de la vârsta de patru ani.

Lady Gaga are un IQ de 166

Lady Gaga are un IQ de 166 (Foto: GettyImages)
Lady Gaga are un IQ de 166 (Foto: GettyImages)

Lady Gaga (39 de ani) nu este doar un geniu muzical, ci și unul în sensul propriu, având un IQ estimat la 166, ceea ce o plasează în categoria „excepțional de înzestrată”, potrivit Yahoo News. Ca termen de comparație, se crede că Albert Einstein avea un IQ de 160.

În gimnaziu, Gaga fost acceptată într-un program de vară destinat celor mai buni 1% dintre elevi. A studiat muzică și teatru la renumita Tisch School of the Arts din New York și a fost admisă anticipat la Collaborative Arts Project 21. Cu toate acestea, artista, care are o avere de 150 de milioane de dolari, a mărturisit că anii de liceu au fost dificili pentru ea, pentru că a suferit de anxietate.

Sharon Stone, admisă la facultate la doar 15 ani

Sharon Stone se laudă cu un IQ de 154 (Foto: GettyImages)
Sharon Stone se laudă cu un IQ de 154 (Foto: GettyImages)

Sharon Stone (67 de ani) are un IQ impresionant de 154 și, după cum a spus chiar ea, dacă ar fi aplicat, probabil ar fi fost acceptată în Mensa.

Actrița, care deține o avere de 25 de milioane de dolari, a absolvit Liceul Saegertown din Pennsylvania, iar la doar 15 ani a început cursurile Universității Edinboro, unde a obținut licența în arte. Deși era pasionată de pictură, sculptură și gravură, visul ei a fost întotdeauna actoria, inspirată de idolii copilăriei, Fred Astaire și Ginger Rogers.

Jodie Foster, absolventă Yale cu onoruri

Jodie Foster citește de la vârsta de 3 ani și are un IQ de 132 (Foto: GettyImages)
Jodie Foster citește de la vârsta de 3 ani și are un IQ de 132 (Foto: GettyImages)

Este celebră „de-o viață”, obținând primul ei rol important în faimosul film „Taxi Driver” al lui Martin Scorsese, însă Jodie Foster (62 de ani) ar fi putut urma aproape orice carieră. A învățat să citească singură la vârsta de trei ani și are un IQ de 132.

A fost șefă de promoție la liceu, iar după absolvire a continuat să îmbine actoria și studiile, urmând cursuri avansate de limba franceză la Universitatea Yale. Jodie Foster, care are o avere estimată la 100 de milioane de dolari, a absolvit, cum era de așteptat, cu onoruri.

Lisa Kudrow a renunțat la știință pentru actorie

Lisa Kudrow are un IQ de 154 (Foto: GettyImages)
Lisa Kudrow are un IQ de 154 (Foto: GettyImages)

Lisa Kudrow (62 de ani) este mult mai diferită de Phoebe din „Friends” decât își imaginează mulți. Cu un IQ de 154, a absolvit Vassar College cu o diplomă în științe și a lucrat alături de tatăl ei, medic specialist în tratarea migrenelor.

A contribuit la un studiu despre legătura dintre stângăcie și apariția unui tip rar de migrenă severă, fiind creditată pentru cercetare. La șase luni după absolvire, vedeta, care are o avere de 130 de milioane de dolari, a renunțat la știință pentru actorie — o alegere de care Hollywoodul se bucură și astăzi. Cu greu ne-am putea imagina pe altcineva în rolul simpaticei Phoebe.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
chef florin dumitrescu
image png
Artan de la Timpuri Noi, condus azi pe ultimul drum de prieteni și familie
image jpeg
Denisa Filcea, soția lui Flick e dependentă de fiica ei, Eva  “Familia mă face cea mai fericită”
banner adina buzatu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net