Copiii celor mai frumoase actrițe din istorie. Prețul succesului

Ultima actualizare:
SOphia Loren, alături de Carlo Ponti și de cei doi copii ai lor, Edoardo și Carlo Jr.
SOphia Loren, alături de Carlo Ponti și de cei doi copii ai lor, Edoardo și Carlo Jr.

Le știi din filme celebre, le cunoști povestea din scandaluri nu mai puțin celebre. Au fost admirate, invidiate și urmărite peste tot de fotografi. Au marcat istoria filmului și au făcut să viseze generații întregi de femei. Ți le prezentăm acum într-unul dintre cele mai puțin cunoscute roluri ale lor, rolul de mame. Iată cum arată copiii celor mai frumoase actrițe din toate timpurile.

Sophia Loren (81 de ani) a avut mult de suferit până să devină soția producătorului Carlo Ponti, mult mai scund, mai în vârstă cu 22 de ani și căsătorit în momentul în care s-a îndrăgostit de frumoasa actriță din Napoli. Sophia Loren și Carlo Ponti au avut doi fii, regizorul Edoardo Ponti (43 de ani) și dirijorul Carlo Ponti Jr. (47 de ani). Ambii moștenesc înzestrările artistice ale părinților și liniile bine conturate ale feței actriței.

Sophia Loren, alături de cei doi fii ai săi, Edoardo (stânga) și Carlo Jr. (dreapta)
Sophia Loren, alături de cei doi fii ai săi, Edoardo (stânga) și Carlo Jr. (dreapta)

Elisabeth Taylor (staânga), alături de fiica ei, Liza Todd
Elisabeth Taylor (staânga), alături de fiica ei, Liza Todd

Elisabeth Taylor a avut un singur copil natural, din căsnicia cu producătorul Mike Todd, cel de-al treilea soț al divei. Elizabeth "Liza" Frances s-a născut la 6 August 1957, iar tatăl ei a dat o petrecere de ”bun venit” la Madison Square Garden, cu 18.000 de invitați, care a fost transmisă în direct de CBS. Câteva luni mai târziu, în martie 1958, Todd își pierde viața într-un accident de avion, iar micuța Liza nu-și va cunoaște niciodată tatăl natural. Puștoaica moștenește ochii superbi ai mamei, cu reflexii violet,iar numărul mare de bărbați care trec prin viața acesteia din urmă nu reușește să le strice relația. Liza este adoptată de Richard Burton și se ține departe de luminile rampei. Retrasă la țară, undeva la nord de New York, Liza s-a dedicat sculpturii.

Marlene Dietrich, împreună cu micuța Maria
Marlene Dietrich, împreună cu micuța Maria

Marlene Dietrich a avut un singur copil cu asistentul de producție Rudolf Sieber. Maria Riva, acum în vârstă de 91 de ani, a călcat pe urmele mamei de mică. A jucat în filme încă de la vârsta de nouă ani, iar în anii 1950 a devenit vedetă de televiziune, apărând în peste 500 de producții CBS și fiind nominalizată de două ori la premiile Emmy. Maria Riva a publicat o biografie a mamei sale chiar în anul morții lui Marlene Dietrich, 1992.

Asemănarea dintre Marlene Dietrich și Maria Riva este izbitoare
Asemănarea dintre Marlene Dietrich și Maria Riva este izbitoare

Brigitte Bardot și fiul ei, Nicholas
Brigitte Bardot și fiul ei, Nicholas

Brigitte Bardot (81 de ani) are o relație complicată cu unicul ei fiu, Nicholas-Jacques Charrier (56 de ani), stabilit în prezent în Norvegia. În 1997, Nicholas și tatăl său, cel de-al doilea soț al frumoasei franțuzoaice, au cerut despăgubiri în instanță după apariția autobiografiei BB, un best seller la vremea respectivă. Caracterizarea drept ”o tumoare canceroasă” a fiului ei încă nenăscut a fost considerată jignitoare de către Nicholas. Actrița nu și-a dorit niciodată să fie mamă și a povestit cum a încercat să-și provoace un avort lovindu-se singură în burtă. La conferința de presă care a însoțit lansarea autobiografiei, Brigitte Bardot a declarat că și-ar fi dorit să dea naștere mai degrabă unui cățeluș.

Vivien Leigh și fiica ei, Suzanne (dreapta sus)
Vivien Leigh și fiica ei, Suzanne (dreapta sus)

Vivien Leigh a născut o fetiță când avea numai 19 ani și era căsătorită cu primul ei soț, Herbert Leigh Holman. Suzanne, care a murit în 2015 la vârsta de 81 de ani, s-a născut prematur. Actrița nu și-a luat foarte în serios rolul de mamă, copila rămânând în custodia tatălui atunci când Leigh Holman a fost de acord să divorțeze și să lase calea liberă pentru marea iubire a lui Vivien, actorul Laurence Olivier. În anii copilăriei și în adolescenței, Vivien a fost aproape absentă din viața fiicei sale. Cele două s-au apropiat în anii 1950, iar la moartea actriței, în 1967, Suzanne a intrat în posesia tuturor scrisorilor, fotografiilor, contractelor și jurnalelor lui Vivien Leigh.

Familia princiară de Monaco, Grace, Prințul Rainier III, Caroline, Albert și Stephanie
Familia princiară de Monaco, Grace, Prințul Rainier III, Caroline, Albert și Stephanie

Grace Kelly, actrița câștigătoare a unui Glob de Aur, nominalizată la Oscar și adorată pentru frumusețea ei, a devenit Prințesă de Monaco după ce s-a măritat cu Prințul Rainier III. Cuplul a avut trei copii: Caroline (59 de ani), Albert (57 de ani), cel care conduce Principatul în prezent şi Stephanie (51 de ani). Primul moştenitor s-a născut la exact 9 luni şi 4 zile de la nuntă. Salve de tun au anunţat fericitul eveniment, s-a declarat zi de sărbătoare naţională, cazinourile au fost închise şi toată lumea a băut şampanie pe străzi, oferită de casa princiară.


    Familia princiară de Monaco, Grace, Prințul Rainier III, Caroline, Albert și Stephaniefoto: AP
Familia princiară de Monaco, Grace, Prințul Rainier III, Caroline, Albert și Stephaniefoto: AP

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
Banner Silviu Biris
Banner Cornelia Catanga
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net