Cuba Gooding jr., de la Hollywood pe șantier în România! „Viitorul nostru depinde de modul în care avem grijă de copii”, a declarat actorul de Oscar
Cunoscutul actor Cuba Gooding Jr., aflat zilele acestea în România, nu a venit doar să bifeze niște întâlniri, petreceri și coctailuri. Agenda lui Cuba Gooding Jr. în România a inclus și o vizită la Spitalul de Psihiatrie Petriatică, aflat în construcție la Spitalul Obregia, în cadrul campaniei „Spitale publice din bani privați” a Fundației Metropolis.

Actorul a venit pentru a sprijini în mod direct realizarea spitalului și pentru a înțelege mai bine efectele pe care acest proiect le poate avea asupra miilor de copii care au nevoie urgentă de servicii specializate.
„Sunt extrem de recunoscător pentru vizita lui Cuba Gooding Jr. și mă simt cu adevărat onorat. Îl admir foarte mult și ne cunoaștem de aproximativ un deceniu, întâlnindu-ne de mai multe ori în Miami. Faptul că a ales să fie alături de noi în acest moment este foarte important, mai ales că lucrăm la construirea unui spital de psihiatrie pediatrică, evaluat la 16,5 milioane de euro, iar până acum am reușit să strângem doar șase milioane. Orice formă de sprijin, de promovare sau de implicare contează enorm pentru noi și este profund apreciată”, a declarat Codin Maticiuc, chiar pe șantierul spitalului.

Cuba Gooding Jr.: „Este o mare bucurie pentru mine să mă aflu aici, la București”
Prin implicarea sa, actorul american devine una dintre personalitățile internaționale care susțin activ realizarea acestui proiect dedicat sănătății mintale a copiilor.
„Este o mare bucurie pentru mine să mă aflu aici, la București. Ultima dată am fost în România în 2011, alături de Dolph Lundgren, pentru filmările producției „One in the Chamber”. Încă de atunci am remarcat căldura și deschiderea oamenilor de aici, indiferent de vârstă. Cred cu tărie că viitorul nostru depinde de modul în care avem grijă de copii.
Când am aflat despre acest proiect și despre eforturile extraordinare de a strânge fondurile necesare, am simțit că trebuie să contribui la promovarea lui. Este esențial să susținem astfel de inițiative, deoarece copiii, oriunde s-ar afla în lume, au nevoie de siguranță, sprijin și șansa la recuperare. În ciuda efectelor negative pe care le poate avea, internetul are și puterea de a ne conecta și de a ne aduce împreună în jurul unor cauze importante. Fie că vorbim despre un copil din America sau unul din România, nevoile emoționale și vulnerabilitățile sunt aceleași. Tocmai de aceea, această clinică reprezintă un refugiu vital pentru cei care au nevoie de ajutor”, a transmis actorul.

Clinica de Psihiatrie Pediatrică, un centru modern pentru copii
Viitoarea Clinică de Psihiatrie Pediatrică ce va funcționa în cadrul Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia este concepută ca o unitate modernă, cu o suprafață utilă de aproximativ 3.900 de metri pătrați și regim de înălțime S+P+4. Noul centru va fi dedicat exclusiv tratamentului, recuperării și terapiei copiilor și adolescenților, integrând atât servicii medicale, cât și spații educaționale și zone destinate sprijinului emoțional pentru pacienți și familiile lor.
Clădirea va avea o capacitate de 67 de paturi, distribuite în peste 40 de saloane cu câte două locuri, fiecare dotat cu grup sanitar propriu. În plus, proiectul include amenajarea a peste 20 de săli pentru terapie, precum și o secție specială cu 9 paturi destinată adolescenților care se confruntă cu dependențe de substanțe interzise. Prin această investiție, România va beneficia de un centru specializat modern, capabil să răspundă unor nevoi medicale și psihologice tot mai urgente în rândul copiilor și tinerilor.


































