«Dr. Quinn» filmează în România rolul unei scorpii
Celebra Jane Seymour, cunoscută din serialul „Dr. Quinn", a venit ieri în România. La 62 de ani, actriţa arată foarte bine şi e cu zâmbetul pe buze mereu. Seymour va poposi doar câteva zile la noi în ţară, unde a început deja filmările pentru o producţie regizată de Michael Damian, interpretul lui Danny din „Tânăr şi neliniştit".
După ce a acordat câteva interviuri, Jane Seymour s-a cazat la Hotelul Radisson, plecând apoi spre platourile de filmare din Bucureşti, unde va filma alături de o echipă mixtă formată din români şi americani. Seymour a făcut cunoştinţă cu toţi viitorii colegi, urmând ca azi să filmeze primele cadre.
Silueta actriţei e de invidiat, mai ales că Jane are deja 62 de ani
Pelicula în care actriţa va filma în România se numeşte „Love by Design" şi va avea premiera anul viitor. Chiar dacă Seymour are treabă numai în Capitală, mai există şi alte locuri de filmare, la Sighişoara şi la New York, puncte în care echipa de filmare se va deplasa pentru anumite scene. Dintre cei care lucrează la această producţie mai fac parte şi regizorul Michael Damian (Danny din „Tânăr şi neliniştit"), regizorul Viorel Sergovici, Giulia Nahmany, care are un rol important, dar şi alţi actori români, precum Manuela Ciucur şi Ela Prodan.
Jane Seymour, care are la activ peste 100 de filme, printre care pelicule ca „Undeva, cândva" sau rolul de Bond Girl din „Live and Let Die", va interpreta rolul unui redactor-şef al unei reviste de modă din Manhattan. Exigenta Vivien Thompson îi distruge speranţele, cariera şi viaţa amoroasă talentatei Danielle Luca, interpretată de românca Giulia Nahmany, care este şi unul dintre producătorii filmului. Actor şi regizor, Damian (51 de ani) este a doua oară în România, după ce în 2011 a filmat în studiourile din Buftea.
Atunci, actorul, pe care îl ştiţi din „Tânăr şi neliniştit", a regizat pelicula „A Princess for Christmas", un film în care au jucat mulţi actori români, dintre care îi amintim pe Florin Busuioc şi Mădălina Anea. Damian a regizat până acum 10 filme şi a jucat în alte 9 producţii, cel mai notabil fiind rolul din „Tânăr şi neliniştit", unde a apărut în peste 205 episoade.
Serialul ei s-a difuzat în România până anul trecut. Jane Seymour a devenit celebră datorită rolului din „Dr. Quinn”, serial în care a jucat între anii 1993–1998. Producţia s-a difuzat în America, dar şi în alte 100 de ţări, timp de şase sezoane, în total 150 de episoade. Reluările lui încă mai pot fi vizionate în SUA, iar în România au fost difuzate inclusiv anul trecut, la TVR 2.
Giulia Nahmany, pentru prima dată actriţă şi producător
Solistă şi om de afaceri, la 30 de ani credea că le-a făcut pe toate. Dar iată că Giulia Nahmany bifează încă o experienţă inedită în viaţa ei, mai ales că este un mare fan al actorilor Jane Seymour şi Michael Damian.
„Sunt la prima experienţă de acest fel şi toată lumea m-a înţeles. Personajul meu, Danielle, este unul pozitiv, care poate inspira multe femei. Este un vis devenit realitate şi nu pot descrie în cuvinte această experienţă. Michael este extrem de talentat şi profesionist, iar soţia sa, Janeen, este o femeie deosebită. Am avut ocazia de a juca alături de actori foarte mari", a mai spus Gulia, exclusiv pentru Click!