Eric Roberts, entuziasmat la finalul vizitei în România: „Dacă mă mai chemați, mai vin!”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Actorul american Eric Roberts a petrecut patru zile pe tărâm românesc, zile pe care spune că nu le va uita niciodată. Iată ce mesaj a transmis românilor înainte de plecarea în America. 

Eric Roberts, alături de Oana și Eduard Irimia, la Loft Mamaia foto: Click!
Eric Roberts, alături de Oana și Eduard Irimia, la Loft Mamaia foto: Click!

Adus în România de Oana și Eduard Irimia ( I Succes), actorul american Eric Roberts (69 de ani) a fost plimbat în aceste zile prin București ( luni și joi), dar și prin Constanța și Mamaia (vineri și sâmbătă). Peste tot a întâlnit români ospitalieri și primitori care s-au înghesuit să facă poze cu el. La Fabrica de eugenii de la Constanța, fratele Juliei Roberts a făcut furori printre românce fiind ovaționat de acestea mai ceva ca Petre Roman pe vremuri la APACA.

Eric Roberts și Edi Irimia, prieteni la cataramă foto: Click!
Eric Roberts și Edi Irimia, prieteni la cataramă foto: Click!

Sâmbătă seara, actorul american a petrecut toată noaptea la Loft Mamaia. 

La finalul celei de-a doua vizite ale sale, actorul american Eric Roberts a transmis un mesaj emoționant pentru români, promițându-le că va reveni cu prima ocazie pe pământ românesc. 

Eric Roberts, în mare formă în club foto: Click!
Eric Roberts, în mare formă în club foto: Click!

„Dragi români, am petrecut de minune în București. Am fost în toată lumea asta, dar aceasta a fost cea mai frumoasă călătorie pe care am făcut-o în viața mea. Serios vorbesc!

Am mâncat în cele mai bune restaurante, am fost în cele mai frumoase locuri, am fost la mare, am mers pe plajă. A fost incredibil! O să vin din nou, dacă mă mai chemați!”, a transmis acesta românilor.

Eric Roberts investește în case de vacanță în România, alături de promoterul Eduard Irimia și antreprenorul Cristian Petruș

Eric Roberts nu a plecat încă din România, actorul având avionul spre America abia miercuri de dimineață. O firmă de producție de film din Israel au profitat de prezența lui în România și l-au rugat să mai realizeze un spot comercial la București. 

Cristian Pătruș, Eric Roberts și Edi Irimia, parteneri de afaceri foto: I Șucces
Cristian Pătruș, Eric Roberts și Edi Irimia, parteneri de afaceri foto: I Șucces

Actorul mai are planificată o vizită importantă, astăzi, în jurul orei 14.00, la București. Odată cu vizita lui în România, Eric Roberts s-a decis să investească în Romania, alături de promoterul Eduard Irimia și antreprenorul român Cristian Petruș. 
Cei trei vor să inițieze un proiect de investiții în case de vacanță ( cartiere de vile de vacanță short term) în diverse zone în România (la munte și pe litoral), dar și în destinații precum riviera franceză sau Dubai. 

image jpeg


Născut la la 18 aprilie 1956 în Biloxi, Mississippi (SUA), Eric Roberts este un celebru actor american de teatru și film. Eric este fratele mai mare al Juliei Roberts și al Lisei Roberts Gillan.

Actorul american, cu o carieră de aproape patru decenii și peste 700 de producții la activ, este cunoscut pentru rolurile sale din filme celebre precum: The Dark Knight (2008), The Expendables (2010) și Inherent Vice (2014).



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner dan negru png
Simona Halep (Facebook) jpg
image png
antonia instagram jpg
anna lesko colaj instagram jpg
image png
image png
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net