Fanii au plecat de la concertul lui Britney
După doar trei melodii, sute de spectatori au plecat furioşi că au plătit pe bilete între 182 şi 1370 de dolari pentru playback, potrivit RadarOnline.
"Suntem mari fani ai lui Britney Spears, dar ceea ce a făcut aici a fost o porcărie. Ne-a dezamăgit. Îmi vreau banii înapoi sau vreau s-o aud cântând live", s-au plâns câţiva fani nemulţumiţi reporterilor locali.
Deşi pe internet circulă de mai multe luni zconuri potrivit cărora Britney nu va cânta live, ci doar va dansa şi va încânta cu prezenţa sa, australienii nu se lasă păcăliţi. Disputa a fost atât de mare, încât a intervenit şi guvernul australian care i-a cerut cântăreţei ca în spectacolele viitoare să precizeze pe bilete că va face playback.
Mulţi dintre fanii care s-au bucurat de spectacol, îşi arată suportul pentru artistă, postând pe Twitter mesaje în care susţin că au fost încântaţi de concert.