FOTO Game of Thrones: vedetele preferate din serial, pe covorul roşu

FOTO Game of Thrones: vedetele preferate din serial, pe covorul roşu

Ultima actualizare:

    Daenerys Targaryen
Daenerys Targaryen

Şapte familii de viţă nobilă luptă până la moarte pentru a cuceri ţinutul mitic Westeros. Cam aceasta este povestea atât de urmărită zilele acestea. "Urzeala tronurilor" este unul dintre cele mai cunoscute seriale actuale.

Plin de aventură, personaje fantastice, vărsare de sânge şi aluzii sexuale, filmul de pe micile ecrane a reuşit să creeze un adevărat fenomen "Game of Thrones" printre fanii genului. Iar fiecare personaj s-a impus şi a dobândit propriul grup de fani înfocaţi. Astfel că actorii caracterelor diferite şi reprezentative ale serialului au ajuns chiar şi pe coperta revistei Vanity Fair, într-un pictorial unic şi fantezist.

Nu ştim cu cine ţineţi voi, dar cu siguranţă preferata tuturor este mama dragonilor, Daenerys Targaryen, adică frumoasa Emilia Clarke, care a fost votată şi cea mai sexy femeie anul acesta, conform unui sondaj AskMen - cu siguranţă datorită rolului! Dar să-i vedem şi pe ceilalţi actori ai serialului, defilând pe covorul roşu de la premiera celui de-al patrulea sezon "Game of Thrones", din New York. Tu cu cine ţii?



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Anca Serea, foto Instagram jpg
banner banner delia matei png
teodora stoica jpg
Andreea Popescu, mărturisiri după divorțul de Rareș Cojoc
Design fără titlu (5) png
salma hayek
Pepe, mai fericit ca niciodată
Daiana Anghel jpg
image
image