Judy Garland, distrusă de rolul din «Vrăjitorul din Oz». A dat foc la casă și și-a tăiat venele. A murit la doar 47 de ani

Ultima actualizare:

    Judy Garland, în rolul lui Dorothy Gale, în Vrăjitorul din Oz (1939)foto: Profimedia
Judy Garland, în rolul lui Dorothy Gale, în Vrăjitorul din Oz (1939)foto: Profimedia

La doar 16 ani, Judy Garland devenise un superstar. Rolul lui Dorothy din “Vrăjitorul din Oz” i-a adus un premiu Oscar, faimă, bani, dar a transformat-o și în ținta șefilor de la casa de producție cinematografică.

La această vârstă fragedă, Judy trebuia să facă față filmărilor care se întindeau și pe 72 de ore neîntrerupte, iar ca să fie un asemenea superom, aceasta era îndopată cu pastille care să o întărească. De asemenea, atunci când echipa de producție considera că este cazul să dormă, Garland primea și câte o doză de somnifere. Toate acestea au dus-o la o dependență de pastile, care i-a adus și moartea, la doar 47 de ani, notează Mirror.

Dietă cu supă de pui și cafea

Avea 16 ani, dar în ochii celor cu care lucra, actrița era doar o sursă de bani, așa că nu se țineau în frâu de la nicio decizie care o privea, oricât de strigătoare la cer ar fi fost. Doar pentru ca Judy să filmeze cât de mult posibil și să arate exact așa cum producătorii își doreau, adolescenta de la acea vreme trebuia să țină o dietă strictă, bazată pe supă de pui și cafea.

Depresie și tentative de sinucidere

A încercat să se sinucidă de mai multe ori. Și-a tăiat venele din cauza depresiei în care căzuse și din care nu mai ieșea. Cel de-al treilea ei soț, Sid Luft, a publicat o carte în care dezvăluie cele mai grele etape prin care a trecut fosta lui consoartă. La un moment dat, din cauza dependenței de substanțe interzise și pastile, Judy Garland a dat foc la casa în care se afla întreaga ei familie, inclusiv fiicele Liza Minnelli și Lorna Luft. Doar intervenția bărbatului a salvat situația. Acesta s-a trezit speriat, în jurul orei 5 dimineața. Soția lui era leșinată în pat, după ce luase o supradoză de pastile care să o scape de insomnie, dar țigara pe care o aprinsese înainte să adoarmă a dat foc întregii case. 

Judy Garland a venit pe lume pe 10 iunie 1922, în localitatea Grand Rapids, Minnesota, pe numele ei adevărat Frances Ethel Gumm. Pe 22 iunie 1969, vedeta se stingea în Londra din cauza unei supradoze de droguri. Avea doar 47 de ani.

Citește și:

Actrița din «Vrăjitorul din Oz», agresată sexual de piticii din film? Ce spune fostul soț în cartea sa

James Dean și Marlon Brando au avut o relație sadomasochistă?

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
Banner Silviu Biris
Banner Cornelia Catanga
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net