Madonna, ascunde-ţi antichităţile în sutien!

Ultima actualizare:

    Madonna
Madonna

Când fanii par să le uite, iar presa nu le mai bagă în seamă, divele încep să-şi dezgolească zonele intime.

Dacă în urmă cu douăzeci de ani, fanii Madonnei urmăreau cu sufletul la gură mişcările lascive ale divei în timpul concertelor, odată cu trecerea anilor interesul a scăzut.

Chiar dacă la 53 de ani, Madonna dă clasă multor colege care nu au nici jumătate din anii ei, diva nu mai este demult o bombă sexy.

Ea însă se încăpăţânează să se afişeze în această postură.

Astfel în timpul concertului din Turcia, din acest weekend, Madonna a mimat un accident vestimentar şi şi-a dezvelit sânul drept.

Dacă o parte din presa internaţională a văzut gestul ca o critică adusă societăţii musulmane care nu respectă drepturile femeilor, alţii au intuit pur şi simplu disperarea cântăreţei de a apărea pe prima pagină a ziarelor.

Scena nu a durat mai mult de câteva secunde şi a stârnit ropote de aplauze. Concertul a continuat apoi în nota firească.

Madonna însă nu este prima cântăreaţă care apelează la astfel de gesturi teatrale.

În 2004, Janet Jackson a făcut acelaşi lucru chiar în timpul concertului prilejuit de festivitatea Super Bowl.

Janet se afla atunci într-un con de umbră şi avea nevoie de mediatizare. Cel care i-a dezvelit sânul a fost Justin Timberlake.

Amândoi au fost acuzaţi că şi-au regizat scena pentru a-şi promova piesa. La fel au mai făcut şi actriţele Tara Reid, Paris Hilton şi Liz Hurley.

Nu au nici o jenă să facă aşa în public

Tara Reid, actriţă, 36 de ani

Tara Reid
Tara Reid

Şi-a afişat sânul la aniversarea de 35 de ani a rapperului P Diddy din 4 noiembrie 2004, organizată la New York.

Paris Hilton, actriţă, 31 de ani

Paris Hilton
Paris Hilton

A uitat că nu poartă chiloţi şi şi-a ridicat poalele la aceeaşi petrecere organizată în 2004 de P Diddy la care a fost şi Tara Reid.

Liz Hurley, actriţă, 47 de ani

Liz Hurley
Liz Hurley

A oferit faza serii la o gală de strângere de fonduri pentru bolnavii de cancer, organizată la New York, în 2008.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Obiceiul respectat de Daniela Gyorfi în fiecare an de Paște
nicu alifantis facebook jpg
banner florian pittis jpg
adelina pestritu instagram jpg
banner elena merisoreanu jpg
Mellina e încântată maxim  Și-a luat motor de 5.000 de euro
banner paul surugiu fuego jpg
image jpeg
image
image