Mesajul sfâșietor scris de fiica lui Edith Gonzalez după moartea mamei sale

Ultima actualizare:

    Edith Gonzalez i-a lăsat fiicei ei o scrisoare emoționantă înainte de a muri Foto Instagram
Edith Gonzalez i-a lăsat fiicei ei o scrisoare emoționantă înainte de a muri Foto Instagram

La vârsta de 14 ani, să îți pierzi unul dintre membrii familiei este extrem de greu de „digerat” din punct de vedere emoțional, însă să îți perzi chiar mama este una dintre cele mai grele lovituri din partea vieții. Chiar dacă Edith Gonzalez era conștientă de stadiul avansat în care ajunsese boala, care i-a recidivat, și, probabil, a încercat să își pregătească fiica pentru cele ce vor urma, nimic nu se compară cu șocul aflării cumplitei vești că propria ta mamă s-a stins din viață, mai ales când ești încă un copil.

Ultimele cuvinte pe care Edith Gonzalez i le-a adresat fiicei sale au fost prin intermediul unei scrisori, iar Constanza s-a gândit să folosească aceeași metodă pentru a-i răspunde mamei sale, aceasta fiind singura modalitate simbolică prin care cele două mai pot comunica. Fiica regretatei artiste, care a murit de cancer ovarian la 54 de ani, a scris un mesaj sfâșietor, cu destinația: undeva în ceruri. Fratele lui Edith Gonzales, Victor Manuel Gonzalez, a fost cel care a făcut publică scrisoarea prin intermediul căreia Constanza, fiica celebrei vedete de telenovele, și-a luat adio de la cea care i-a dat viață.

Constanza, fiica lui Edith Gonzalez, scrisoare pentru mama sa

„Mama mea a fost o persoană extraordinară, era o mamă minunată, niciodată nu s-a scuzat că are mult de muncă pemntru a nu o face. Îmi amintesc că atunci când eram mică, nu conta cât de târziu era sau de cât de obosită ajungea acasă pentru că mereu venea să mă sărute, iar a doua zi dimineață, nu-i păsa dacă se trezea la ora șase pentru a se juca cu mine”, a scris Constanza.

Edith Gonzalez și fiica ei erau foarte apropiate
Edith Gonzalez și fiica ei erau foarte apropiate

„M-a sărutat întotdeauna, indiferent de oră. A făcut în așa fel încât să fie bună și ca mamă și la muncă. Îmi amintesc că mereu îmi spunea: „Un actor demisionează doar atunci când moare”. Și așa a făcut. Îi plăcea să învețe lucruri noi, întotdeauna când călătoream era ghidul meu și dacă nu știa ceva, întreba și învăța. M-a luat cu ea în multe colțuri ale lumii: Egipt, Galapagos, Paris, Londra, cambodgia, Vietnam, India, Peru, Canada, Madrid, pentru a menționa doar câteva locuri, și bineînțeles mi-a arătat Mexicul. Îmi amintesc cum ea mă învăța despre filme, iar eu despre muzică, cum am văzut de 3.500 de ori la „Sunetul muzicii”, pentru că era pelicula mea favorită, și cum am determinat-o să vadă The Shining și Pshyco, pentru că îi era frică la început..Când aveam patru ani, mama a plecat în Columbia pentru a filma telenovela Dona Barbara și ea a fost cea mai bună Dona Barbara. Mama, chiar dacă Dona Barbara este un personaj puternic și independent, aș fi vrut să fiu pe jumătate cum ai fost tu în comparație cu ea. Ea înfrunta lumea cu ură, tu ai cucerit-o cu iubire. Te iubesc, mama”, a fost mesajul fiicei lui Edith Gonzalez.

În custodia cui va rămâne fiica lui Edith Gonzalez

Constanza are 14 ani și până la vârsta de 18 ani va rămâne în custodia uneia dintre rudele sale. Printre cei care s-ar putea ocupa de fetiță este tatăl ei biologic, Santiago Creel, bunica sa maternă, Ofelia Fuentes, Lorenzo Lazo, cel care i-a fost soț celebrei actrițe sau fratele lui Edith. Însă cum relația dintre Constanza și tatăl ei biologic nu este extraordinară, exită mari șanse ca fratele lui Edith Gonzalez, Victor Manuel Gonzalez, să fie cel care obține custodia nepoatei sale, notează heraldodemexiuco.com.mx.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
banner oana roman png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net