Michael Bolton aterizează mâine la Craiova

Michael Bolton aterizează mâine la Craiova

Ultima actualizare:

Se pare că artisul a insistat să ajungă mai devreme în Bănie pentru a se pregăti pentru concertul care urmează să aibă loc sâmbătă, 24 octombrie, în Parcul Tineretului. Evenimentul va marca şi inaugurara parcului, o investiţie de 6 milioane de euro a municipalităţii, dar şi apogeul Festialului „Zilele Craiovei“, ediţia a XIII-a.

Michael Bolton va fi întâmpinat pe scena din Parcul Tineretului cu un spectacol de acrobaţii aeriene cu paraşutişti. Tot în aceeaşi zi vor cânta formaţiile Magazinul de Muzică, Iris şi Voltaj.

Şeful statului este aşteptat la concert

Primăria Craiova l-a invitat pe Traian Băsescu la Zilele Craiovei. Iniţial, acesta a fost invitat la Şedinţa Solomenă a Consiliului Local Craiova de luni, 26 octombrie, moment în care vor primi diplome de onoare mai multe personalităţi ale Băniei.

Se pare că Traian Băsescu a preferat să vină cu două zile mai devreme, cu ocazia concertului Michael Bolton. Surse din cadrul municipalităţii spun că acesta va ajunge la Craiova sâmbătă, la ora 15, atunci când este aştept Michael Bolton. Artistul american va fi întâmpinat în Bănie cu acrobaţii aeriene cu paraşuta.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner copii vedete png
Cum e răsfățată Alexandra Ungureanu de iubitul ei, Executive Chef  peste un lanț de restaurante din Anglia!
736372215 1039217558638045 7060834529669618850 n jpg
pepe raluca pastrama jpg
FotoJet (9) jpg
misha instagram jpg
banner vila leo iorga png
image png
image
image