Şi-au eclipsat mamele! Julianne Moore şi Heidi Klum au venit cu fiicele lor la Săptămâna Modei de la Paris

Şi-au eclipsat mamele! Julianne Moore şi Heidi Klum au venit cu fiicele lor la Săptămâna Modei de la Paris

Săptămâna Modei de la Paris a fost transformată într-o adevărată reuniune de familie de două dintre cele mai cunoscute vedete din lumea filmului şi a modei. Heidi Klum (53 de ani) şi fiica sa, Lou Sulola Samuel (16 ani), au atras toate privirile la evenimentele organizate în capitala Franţei, în timp ce Julianne Moore (65 de ani) a avut o apariţie spectaculoasă alături de fiica sa, Liv Freundlich (24 de ani).

Heidi Klum, alături de  Lou Sulola Samuel la  prezentarea casei de  modă Vivienne Westwood
Heidi Klum, alături de Lou Sulola Samuel la prezentarea casei de modă Vivienne Westwood Foto: GETTYIMAAGES/PROFIMEDIA

Pentru Lou, participarea la prezentarea colecţiei Vivienne Westwood pentru primăvara/vara 2027 a reprezentat debutul la Săptămâna Modei de la Paris. Adolescenta, care va împlini 17 ani în doar câteva zile, a fost însoţită de mama sa şi a demonstrat că a moştenit pasiunea acesteia pentru modă. Cele două au apărut împreună şi la gala BOF 500.

La prezentarea Vivienne Westwood, Lou a purtat un corset din denim cu imprimeu şi o fustă mini asortată, în timp ce Heidi a optat pentru un sacou alb şi o fustă lungă. Amândouă au completat ţinutele cu pantofi cu platformă.

Mai târziu, la gala BOF 500, cele două au ales rochii mini voluminoase. Apariţia lui Lou a fost una rară, adolescenta ducând o viaţă discretă, departe de lumina reflectoarelor, în ciuda faptului că este fiica lui Heidi Klum şi a cântăreţului Seal.

Liv Freundlich a însoţit-o  pe Julianne Moore  la show-ul Messika
Liv Freundlich a însoţit-o pe Julianne Moore la show-ul Messika Foto: GETTYIMAAGES/PROFIMEDIA

Ţinute care au atras privirile

La câteva zile distanţă, Julianne Moore a păşit pe covorul roşu de la Grand Palais alături de Liv Freundlich, iar asemănarea dintre cele două a fost imposibil de trecut cu vederea. Cele două au fost prezente la show-ul Messika pentru colecţia de bijuterii „Terres de Contrastes”.

  Actriţa a strălucit într-o rochie albă, cu mâneci lungi şi o trenă care atingea podeaua. Ţinuta a fost completată de bijuterii spectaculoase Messika, printre care un colier Divine Enigma, evaluat la aproximativ 68.000 de dolari şi realizat din aur alb de 18 karate, decorat cu sute de diamante.

Liv a ales o rochie neagră mulată de la Skims, cu un detaliu petrecut în jurul taliei, şi a atras atenţia cu propriile bijuterii cu diamante, potrivit InStyle. Fiica actriţei nu este străină de lumea modei. Ea a participat la prezentări încă din copilărie şi a însoţit-o pe mama sa la un show de la Săptămâna Modei de la New York în 2014. În 2024, Liv a absolvit Universitatea Northwestern, cu o diplomă în limba şi literatura engleză.

Heidi şi Lou au fost  împreună şi la gala BOF 500
Heidi şi Lou au fost împreună şi la gala BOF 500 Foto: GETTYIMAAGES/PROFIMEDIA


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Banner Marina Almășan
Radu Ciucă și Cătălin Măruță sunt din nou colegi, acum la Antena 1
Banner Stefan Bănică
gabi torje 0 jpeg
Adrian Ordean, sărbătorit pentru 55 de ani de carieră! Ce cadouri i-au oferit fetele de la A.S.I.A.
banner Ian jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
ema uta si andrei barbu jpg
image
image