Mick Jagger & Carla Bruni, şapte ani de iubire. Când au devenit un cuplu, el era însurat şi ea, împreună cu Eric Clapton

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Rockerul se îndrăgostise atât de tare de Carla, încât a preferat să fie cu ea în Thailanda decât să asiste la naşterea fiicei luiclickpentrufemei.ro
Rockerul se îndrăgostise atât de tare de Carla, încât a preferat să fie cu ea în Thailanda decât să asiste la naşterea fiicei luiclickpentrufemei.ro

Liderul trupei Rolling Stones este unul dintre cele mai mari staruri rock din toate timpurile, însă nu numai muzica lui l-a făcut cunoscut, ci şi aventurile amoroase pe care le-a avut de-a lungul timpului l-au urcat pe prima pagină a tabloidelor. Una dintre cele mai interesante relaţii sentimentale ale lui a fost cu nimeni alta decât fosta Prima Doamnă a Franţei, care, la acea vreme, era doar un model şi-un muzician din Italia.

Conform celor publicate de Daily Mail, Mick şi Carla s-au cunoscut în 1990, în timpul turneului Urban Jungle al trupei Rolling Stones, când frumoasa italiancă era implicată într-o idilă cu muzicianul Eric Clapton. Iar, prin 1992, cele două vedete erau deja împreună, formând în mod secret un cuplu.

După cum a publicat şi The Telegraph, în biografia lui Christopher Andersen, intitulată "The Wild Life and Mad Genius of Mick Jagger", stă scris că „Jagger l-a văzut pe Clapton cu un model italian de 23 de ani pe nume Carla Bruni, care avea toate calităţile pe care şi le dorea el la o femeie – frumuseţe incontestabilă, tinereţe, propria ei avere şi, poate mai important decât orice, un iubit rocker”.

Citește continuarea aici.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Banner Valentin Sanfira
Tom Hardy  Shutterstock jpg
banner flori jpg
carmen electra iepuras costum profimedia jpg
banner dichiseanu jpg
image png
ChatGPT Image 22 mai 2026, 13 16 30 png
image png
image
image