S-a lăsat de porno ca s-o iubească Salman Khan
Ce femeie din lumea asta nu şi l-ar dori de bărbat pe Salman Khan? E celebru, arată bine şi are în cont peste 200 de milioane $. Şi pentru a-l cuceri pe iubitul Iuliei Vântur, orice femeie e în stare de mari sacrificii. Diva porno Sunny Leone, de 32 de ani, a făcut imposibilul.
Sunny Leone s-a lovit puternic la coaste în timp ce filma "Tina şi Lolo", o ecranizare marca Bollywood, alături de actriţa indiană Karishma Tanna (29 de ani). Doctorul i-a recomandat să ia o pauză, însă actriţa de origine indiano-canadiană a strâns din dinţi şi a spus "nu".
De ce? Conform Bollywood Gossip, Sunny a renunţat la cariera porno în 2011 venind în India chitită să îl cucerească pe Salman Khan, de 47 de ani, despre care se zice că ar avea o relaţie amoroasă cu prezentatoarea emisiunii "Dansez pentru tine", românca Iulia Vântur, de 33 de ani. A colaborat la câteva emisiuni de genul "Big Boss" şi a avut câteva roluri mărunte în producţii cinematografice.
Însă, în ciuda faptului că nu are probleme să filmeze scene de sex explicit, Sunny e foarte timidă atunci când vine vorba să-şi exprime sentimentele. A recunoscut într-un final, într-un interviu, că vrea să se iubească fierbinte cu Salman Khan, pe care îl place mult după ce l-a văzut în filmul "Bodyguard" şi s-a îndrăgostit de el.
Replica starului a venit rapid şi sec (n.r.: la vremea respectivă, Iulia Vântur se afla în vacanţă în India). Întrebat de un post de televiziune local, Khan a punctat sec că Sunny trebuie întâi să devină actriţă şi abia apoi să viseze. Iar fostul star porno face tot ce poate ca să se perfecţioneze şi astfel să ajungă în braţele celebrului actor. Salman şi Sunny s-au întâlnit apoi, în vara acestui an, pe platourile de filmare ale emisiunii "Big Boss" - sezonul 5. Surse au punctat, pentru "Times of India", faptul că discuţiile din culise nu au fost deloc ostile. Ba din contră. Deci Iulia, ai grijă: ai o concurentă redutabilă!
A jucat în 41 de filme pentru adulţi
Sunny Leone (32 de ani), pe numele ei adevărat Karenjit Kaur Vohra, s-a făcut remarcată ca pornostarletă, actriţă, femeie de afaceri şi model. Născută din părinţi indieni, Sunny a crescut în Canada. Ea a jucat în 41 de filme pentru adulţi. Cu o avere estimată la aproape 2,5 milioane $, Sunny a renunţat la cariera porno în 2011 şi s-a dus în India. Şi-a făcut intrarea în lumea Bollywood-ului, cu rolurile din filmele "Jism 2" (2012), "Jackpot" (2013) şi "Ragini MMS 2" (care va fi lansat în 2014).
Iulia l-a vizitat pe Salman la hotel în Sibiu
Vedeta din India s-a aflat în România săptămâna trecută, pentru filmări la o nouă producţie. El a stat câteva zile la Sibiu, unde a fost vizitat de Iulia Vântur, care a petrecut o noapte întreagă cu el. Apoi, cei doi s-au văzut şi în Bucureşti, când Salman Khan a fost chiar în apartamentul frumoasei blondine. Presa din India a speculat încă din vară că cei doi ar avea o relaţie, mai ales că vedeta de la „Dansez" a stat aproape două luni în India. Nici ea şi nici actorul indian nu au vorbit însă niciodată deschis despre relaţia lor.
Iulia Vântur a petrecut două zile cu actorul indian, venit să filmeze în România
VIDEO Aşa l-a cucerit pe Salman Khan? Iulia Vântur, dans lasciv la 18 ani de PRO TV
VIDEO Iulia Vântur, despre nunta cu Salman Khan: «Pregăteşte-te!»
FOTO Salman Khan, în vizită acasă la Iulia Vântur în miez de noapte
FOTO EXCLUSIV Salman Khan şi Iulia Vântur au încercat să ne păcălească! Nu le-a reuşit