Pe covorul roșu la o lună după ce a născut. Soția lui Vincent Cassel arată demențial
Tina Kunakey a pășit încrezătoare pe covorul roșu de la Cannes la mai puțin de o lună după ce a născut o fetiță. Îmbrăcată într-o rochie neagră cu corset, Tina a zâmbit tot timpul și a flirtat cu fotografii.
Maternitatea îi prinde bine Tinei Kunakey. Fotomodelul de numai 22 de ani, căsătorită cu Vincent Cassel (52 de ani), fostul soț al Monicăi Bellucci, s-a afișat la Cannes, la premiera filmului ”Les Misérables”.
Îmbrăcată într-o rochie de bal neagră, cu un corset numai bun să-i pună în valoare sânii, Tina a zâmbit larg și a pozat senzual în fața fotografilor. Soția lui Cassel a făcut o alegere perfectă cu rochia de prințesă, care a anulat din start orice comentariu despre silueta ei după naștere.
Vincent Cassel și Tina Kunakey sunt împreună din 2016
Vincent și Tina, care au o relaţie din 2016, s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii restrânse în Bidart, Franţa, în luna august 2018, iar la sfârșitul lunii trecute au devenit părinții unei fetițe, Amazonie. Sarcina Tinei Kunakey a fost anunţată de cei doi pe reţelele sociale, chiar în prima zi a anului.
Într-un interviu acordat pentru Vanity Fair anul trecut, Cassel a făcut câteva declarații emoționante despre viața de tătic. „Copiii sunt cel mai minunat lucru care există în această lume. Fetele mele m-au învățat atât de multe lucruri.” Vincent Cassel mai are doi copii - Deva, de 14 ani, şi Léonie, de 8 ani - cu fosta soţie, actriţa Monica Bellucci, de care s-a despărţit în 2013. Actorul a devenit cunoscut în special pentru rolurile „Irréversible” (2002), „Black Swan” (2010) sau franciza „Ocean's”.
Citește și:
Monica Bellucci, înlocuită cu o “clonă” de 21 de ani
Monica Bellucci s-a afișat oficial cu iubitul tinerel! Cine este și cu ce se ocupă Nicolas Lefebvre