PRO TV renunță la serialul pe care românii îl urmăreau de 19 de ani

Ultima actualizare:

    Eric Braeden interpretează rolul lui Victor Newmanfoto: Acasă Tv
Eric Braeden interpretează rolul lui Victor Newmanfoto: Acasă Tv

PRO TV a intrat în zodia tăierilor de costuri. Postul de televiziune a decis să renunțe la serialul „Tânăr și neliniștit”, pe care l-a difuzat începând cu anul 1996. În ultimul an, serialul fusese exilat pe postul tv ACASĂ.

Decembrie va fi ultima lună în care fanii serialului „Tânăr și neliniștit” vor mai putea urmări aventurile personajelor preferate la un post de televiziune din România. Din sursele Paginademedia.ro, PRO TV va renunța la transmiterea serialului.

Serialul se va opri astfel la episodul cu numărul 5.200. Asta în condițiile în care peste Ocean filmările au ajuns la episodul 10.800. Diferența față de transmisia din Statele Unite ale Americii este de cinci ani.

De altfel, în România nu au fost difuzate episoadele din perioada 1973-1991, decât în cadrul unei recapitulări transmise pentru a familiariza telespectatorii cu trecutul serialului. Astfel, din vara lui 1996 și până în toamna anului 2014 au fost difuzate episoade din perioada 1991-2009.  

La începutul acestei săptămâni, o altă veste proastă a venit dinspre postul de televiziune fondat de Adrian Sârbu. Conducerea postului a decis să renunțe la o altă emisiune-simbol, „Omul care aduce cartea”, realizată și prezentată de criticul literar Dan C. Mihăilescu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
andreea popescu instagram jpg
carmen grebenisan botez jpg
banner dorian popa png
gina pistol targ negreni jpg
banner adrian mutu jpg
florin si dan ristei jpg
Andreea Esca FOTO Facebook
negru dan 1768372627 3809708184659852436 1580386453 jpg
image
image