Queen a publicat o melodie nelansată până acum, interpretată de Freddie Mercury!

Ultima actualizare:

Membrii trupei britanice Queen au surprins fanii din întreaga lume, joi, 13 octombrie, cu o piesă nelansată, interpretată de Freddie Mercury.

Brian May și Roger Taylor au anunțat redescoperirea piesei, în vară

Cântecul „Face It Alone” a fost înregistrat iniţial în timpul sesiunilor pe care trupa Queen le-a organizat în 1988 pentru albumul „The Miracle”, însă, în cele din urmă, s-a numărat printre piesele care nu au fost incluse pe acel material discografic, potrivit Agerpres. 

Piesa a fost redescoperită atunci când echipa de producţie a formaţiei rock britanice a verificat arhivele acelor înregistrări pentru a lucra la o ediţie remasterizată a albumului „The Miracle”.

Citește și: Moment memorabil la Jubileul Reginei, reeditat de Brian May, chitaristul Queen

„Face It Alone” este primul nou single lansat care conţine vocea lui Freddie Mercury după albumul „Queen Forever” din 2014, ce a inclus trei înregistrări insolite cu regretatul solist britanic, intitulate „Let Me In Your Heart Again”„Love Kills” şi „There Must Be More to Life Than This”.

Membrii fondatori Brian May și Roger Taylor, mai precis chitaristul și bateristul trupei Queen, au vorbit despre descoperirea înregistrării în vară, înainte ca trupa să susțină un concert cu ocazia Jubileului de Platină al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, când au concertat alături de Adam Lambert, ca vocalist. 

Vezi și: Cadoul oferit de Freddie Mercury lui Elton John înainte să moară. „La final, era aproape orb, prea slăbit ca să mai stea în picioare...”

Basistul trupei, John Deacon, a părăsit trupa Queen, la câțiva ani după decesul lui Freddie Mercury, în 1991. Pentru Deacon, aparițiile fără Freddie nu aveau sens, așa că a participat la câteva concerte susținute în memoria vechiului lor prieten și coleg, apoi s-a dedicat în totalitate familiei.

Lansarea de joi a single-ului „Face It Alone” intervine cu puţin timp înainte de lansarea programată pe 18 noiembrie a unei ediţii remasterizate a celui de-al 13-lea album de studio al trupei Queen, „The Miracle”, care a apărut pe piaţă în 1989.

Acel album - ce a inclus mai multe piese devenite celebre, precum „I Want It All”, „Breakthru”, „The Invisible Man” - a ajuns pe prima poziţie în topul britanic.

Nu rata nici: Freddie Mercury a iubit, cu adevărat, o femeie, deşi se ştia că are alte preferinţe. Ce i-a spus artistul despre viaţa sa intimă

Noua ediţie remasterizată va fi disponibilă sub forma unui box-set de lux cu opt discuri. Acest format extins va include sesiunile de înregistrări ale albumului „The Miracle”, un disc cu o durată de peste o oră conţinând înregistrări niciodată lansate, inclusiv şase cântece finalizate, dar care nu au apărut niciodată pe piaţă.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!          



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
colaj kim kardashian instagram png
banner ioana tufaru jpg
suleyman foto instagram png
nikola lauberova profimedia jpg
Andreea Răducan se împarte între familie și sport
 Mugurel Vrabete, basistul  trupei Holograf cunoscut în lumea muzicii ca un artist talentat și desăvârșit, s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani
kate hudson oscar 2026 getty jpg
image png
image
image