S-au căsătorit când nimeni nu se mai aștepta! Vedetele care și-au găsit jumătatea după 40 de ani
Dragostea se manifestă în toate formele și dimensiunile, iar pentru aceste vedete, la orice vârstă. Deși există o mulțime de celebrități care s-au căsătorit încă din tinerețe, pentru unele dintre ele, dragostea adevărată nu a ajuns la ușa lor decât după ce au împlinit 40 de ani.

Venus Williams și Andrea Preti
Venus Williams s-a căsătorit cu Andrea Preti în cadrul a două ceremonii de nuntă care au avut loc în Italia și în Florida, potrivit publicației People.
Legenda tenisului, în vârstă de 45 de ani, are o relație cu actorul și producătorul danez, în vârstă de 37 de ani, încă din iulie 2024, iar cei doi s-au logodit pe 31 ianuarie 2025.
Prima nuntă a cuplului a avut loc pe 18 septembrie în Ischia, Italia, iar Venus a declarat pentru revista Vogue: „Aveam visul acesta de a ne organiza nunta în Italia, dar nu am avut suficient timp să ne ocupăm de formalități- pentru că sunt străină, procesul poate dura aproximativ opt luni. Așa că am decis să organizăm o a doua nuntă”.
Au organizat apoi o a doua rundă de festivități în Florida, care a cuprins o săptămână de evenimente culminând cu o nuntă civilă la tribunal pe 19 decembrie 2025.

Keanu Reeves și Alexandra Grant
Deși erau prieteni încă de la începutul anilor 2000, Keanu Reeves a făcut primul său debut oficial pe covorul roșu alături de iubita sa, Alexandra Grant, abia în 2019. El avea 55 de ani la momentul respectiv, iar ea 46.
De atunci, cuplul și-a păstrat relația în mare parte departe de ochii publicului, deși pot fi văzuți din când în când manifestându-și afecțiunea în public pe covorul roșu.
În cadrul galei Icon Awards din septembrie 2023, Grant a vorbit deschis despre găsirea iubirii la o vârstă mai înaintată, declarând pentru revista PEOPLE: „Vestea bună despre a te îndrăgosti la maturitate este că îmi construisem deja propria carieră până în momentul în care a început relația mea. Mă simt foarte încrezătoare în relația noastră pe covorul roșu. Mă simt încrezătoare chiar și singură pe covorul roșu”.

„Este o relație interdependentă și independentă în cel mai bun sens al cuvântului”, a concluzionat ea.
George Clooney
George Clooney fusese multă vreme unul dintre cei mai râvniți burlaci de la Hollywood înainte ca Amal Alamuddin să-i cucerească inima în 2013.
Actorul din filmul „Gravity” avea 53 de ani când a cerut-o în căsătorie pe cea care îi este soție de 11 ani. „Mi-am dat seama destul de repede că vreau să-mi petrec restul vieții alături de Amal. Când i-am făcut propunerea, nu discutasem niciodată despre asta. Nu a fost genul de discuție în care să spunem «Poate ar trebui să ne căsătorim»”, a spus el despre cererea în căsătorie adresată renumitei avocate.
Cei doi s-au căsătorit la Veneția în 2014 și au devenit părinții gemenilor Alexander și Ella pe 6 iunie 2017.

Elton John
Sir Elton John avea 46 de ani când l-a cunoscut pe iubirea vieții sale, David Furnish, la o cină organizată de un prieten comun în 1993. Și nu a durat mult până când cântărețul piesei „Rocket Man” și fostul director de publicitate s-au înțeles de minune: chiar a doua zi, cei doi au avut prima lor întâlnire, iar restul este istorie.
Sir Elton i-a cerut mâna iubitului său în mai 2005, iar cei doi au încheiat un parteneriat civil în decembrie același an. Apoi, au devenit părinții lui Zachary Jackson Levon Furnish-John, născut pe 25 decembrie 2010, și ai lui Elijah Joseph Daniel Furnish-John, născut pe 11 ianuarie 2013, prin intermediul unei mame surogat, înainte de a se căsători oficial la a noua aniversare a parteneriatului lor civil, pe 21 decembrie 2014.

Barbara Streisand și James Broulin
E greu de imaginat o perioadă în care Barbra Streisand și James Brolin să nu fi fost împreună, dar, de fapt, cei doi s-au cuplat în 1996, când ea avea 54 de ani, iar el 56.
„Nu pot să vă spun cât de norocos sunt că mi s-a întâmplat asta atât de târziu în viață”, a spus Brolin la nunta lor, care a avut loc la doi ani după prima lor întâlnire, mai exact pe 1 iulie 1998. „Fiecare noapte este o nouă aventură. Somnul este o pierdere de timp. Abia aștept să o revăd dimineața.”

Cameron Diaz
Cameron Diaz și-a găsit fericirea la 43 de ani, când s-a căsătorit cu Benji Madden în ianuarie 2015, la opt luni după ce au început să se întâlnească.
„Chiar cred că în căsnicie, atunci când poți evolua alături de cineva, acest lucru este foarte important”, a declarat ea în cadrul emisiunii „The Ellen DeGeneres Show” în 2016.
Ea a continuat: „Cineva m-a întrebat: «Care este lucrul care îți place cel mai mult la căsătorie?», iar eu am răspuns: «Am învățat atât de multe despre mine însămi.» Nu știam aceste lucruri. Nu le-aș fi aflat niciodată dacă nu aș fi avut un soț care să mă ajute.”
Diaz și Madden- care este cu șapte ani mai tânăr decât soția sa- au devenit părinți pentru prima dată la sfârșitul anului 2019, când s-a născut fiica lor, Raddix Madden.

Halle Berry
Deși au păstrat tăcerea în privința modului în care s-au cunoscut, Halle Berry și Van Hunt au pus bazele relației lor vorbind la telefon, fără să se vadă, în timpul pandemiei.
„Am fost nevoiți să ne conectăm doar la nivel intelectual și să descoperim dacă există o legătură între noi înainte ca trupurile noastre să decidă să se implice”, a dezvăluit ea într-un interviu acordat revistei AARP: The Magazine. „Nu mai făcusem asta niciodată. M-am îndrăgostit de mintea lui, de felul în care conversa.”
De atunci, cei doi au o relație solidă, apărând adesea pe paginile de Instagram ale celuilalt.

Salma Hayek
Întrebată despre cum și-a întâlnit iubirea, Salma Hayek a declarat odată pentru revista „Town & Country”: „Este o poveste atât de romantică și uimitoare, dar este a mea. Nu vreau să o vulgarizez transformând-o într-o poveste doar pentru a părea interesantă.”
Și de atunci a fost extrem de protectoare față de relația sa cu președintele Groupe Artémis. Se pare că cei doi s-au cunoscut undeva în 2006, au devenit părinții fiicei lor, Valentina Paloma Pinault, în anul următor, apoi s-au căsătorit la Paris în 2009, când ea avea 43 de ani.
„M-am căsătorit cu bărbatul potrivit”, le-a spus ea reporterilor la evenimentul „Cele mai elegante 150 de femei” organizat de Harper’s Bazaar în 2017. „Probabil că asta este cel mai important lucru. Ne susținem reciproc în tot ceea ce facem. Vrem ca celălalt să exceleze. Te face fericit când celălalt excelează. Și știi ce, nu avem o viață socială foarte activă, pentru că ne place foarte mult să petrecem timp împreună. Așa că petrecem mult timp de calitate împreună.”


































