Se iubesc ca în prima zi! Mesajele romantice dintre Michelle și Barack Obama de Valentine’s Day
Fostul președinte al Statelor Unite, Barack Obama, trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu soția sa, Michelle, de aproape 30 de ani. Sentimentele celor doi sunt la fel de puternice ca în prima zi de relație.
Cei doi îndrăgostiți au ținut să împărtășească cu toată lumea dragostea lor și și-au schimbat mesaje romantice, pline de pasiune, pe Twitter, de Valentine’s Day. „Happy Valentinte’s Day! De aproape 28 de ani alături de tine, dar întotdeauna ca la început”, a scris fostul preşedinte pe Twitter. Mesajul emoționant a fost publicat alături de o fotografie cu cei doi îndrăgostiți pe vremea când locuiau în Casa Albă. A fost primul mesaj al lui Barack Obama de când și-a terminat mandatul de președinte al SUA.
Nici Michelle Obama nu a ezitat să-și exprime sentimentele public și a reacționat imediat. „Happy Valentine’s Day pentru dragostea vieții mele şi partenerul meu favorit de pe insulă”, au fost cuvintele fostei Primei Doamne, atașând mesajului o fotografie cu picioarele celor doi pe o plajă.
Imediat după încheierea mandatului ca președinte al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama a plecat într-o vacanță de vis în Hawaii, pe o insulă exotică a miliardarului Richard Branson, fostul președinte având ocazia să practice kitesurfing. Fostul lider are de gând să pună bazele unei fundații care îi va purta numele. ”Vă rog să credeți nu în capacitatea mea de a determina schimbarea, ci în a voastră”, au fost ultimele cuvinte de pe contul oficial de Twitter, înainte sa îl predea noului lider american, Donald Trump.