Starul impresariat de Ţiriac a făcut dezmăţ la Cannes, înainte de Wimbledon

Ultima actualizare:

    Lucas Pouille, numărul 15 ATP, şi iubita lui, Clemence Bertrand, trăiesc o nitensă poveste de dragosteSursa Foto: Instagram
Lucas Pouille, numărul 15 ATP, şi iubita lui, Clemence Bertrand, trăiesc o nitensă poveste de dragosteSursa Foto: Instagram

Lucas Pouille este la 23 de ani unul dintre starurile în devenire ale tenisului mondial. Francezul a urcat până pe locul 15 în clasamentul ATP şi Ion Ţiriac a văzut imediat potenţialul în el, luându-l sub aripa sa. Lucas e însă şi el om, cu slăbiciunile aferente!

După câştigarea turneului de la Stuttgart, Pouille a mers şi la Halle, unde a fost învins în turul al doilea de către neamţul Florian Mayer. A fost momentul când francezul a considerat că are nevoie de o scurtă escapadă înainte de a da atacul Wimbledonul. El a plecat la Cannes, pe Coasta de Azur, pentru câteva zile sub soare, dar nu singur, ci alături de Clemence Bertrand, iubita lui în vârstă de 22 de ani. Aceştia au petrecut pe cinste în sudul Franţei şi au postat frânturi din distracţia lor pe Instagram.


    Pouile, finalist învins de Fernando Verdasco la ultimul BRD Năstase Ţiriac Trophy, ţinut la Bucureşti în 2016, nu-şi ţine deloc mâinile acasăSursa Foto: Instagram
Pouile, finalist învins de Fernando Verdasco la ultimul BRD Năstase Ţiriac Trophy, ţinut la Bucureşti în 2016, nu-şi ţine deloc mâinile acasăSursa Foto: Instagram

Cam fără ruşine pentru Pouille şi consoarta lui, în fotografii tenismenul apărând numai cu mâinile pe fundul domnişoarei. După un salt atât de uriaş, Lucas merită însă o astfel de deconectare, dar Ion Ţiriac speră că nu va fi una de lungă durată, pentru că are mari planuri cu puştiul născut în Nord-Pas de Calais, la o aruncătură de băţ de Canalul Mânecii.


    Pouille pare să se fi
Pouille pare să se fi


    Francezul va fi cap de serie nr. 14 la marele şlem care va începe pe iarba de la Wimbledon pe 3 iulieSursa Foto: Instagram
Francezul va fi cap de serie nr. 14 la marele şlem care va începe pe iarba de la Wimbledon pe 3 iulieSursa Foto: Instagram


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
andreea balan hvnds colaj instagram jpeg
Roxana Vancea, program maraton care se învârte în jurul fiului ei, Zian
meniu scaruri epa efe (1) jpg
banner elena merișoreanu jpg
Ce tratamente face Cristina Cioran la începutul primăverii
Taylor Swift cântăreața  foto   Shutterstock jpg
Iulia Vantur, foto Facebook jpg
A venit ziua pentru Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf!
image
image