Vești bune pentru fanii Tânăr și neliniștit. Ce va face Victor Newman
Fanii ”Tânăr și neliniștit” vor avea parte de câteva surprize în episoadele viitoare ale serialului care are venerabila vârstă de 42 de ani. Click! îţi dezvăluie ce urmează să se întâmple în perioada următoare în serialul „Tânăr şi neliniştit”, transmis de postul Acasă tv. Atenție, se pare că Victor Newman se pregăteşte de o nouă nuntă!
În viitoarele episoade ale serialului ”Tânăr și neliniștit”, fanii lui Victor Newman (Eric Braeden, 74 de ani) vor avea parte de o nouă surpriză. Afaceristul se va căsători pentru a 12-a oară, de data aceasta cu Diane Jenkins (Maura West). Milionarul o invitase pe fosta lui iubită să locuiască cu fiul ei în casa lui, fără să ştie că aceasta se iubea pe furiş cu fiul lui Nick Newman. Însă flacăra iubirii se reaprinde, astfel că cei doi se apropie din nou şi se căsătoresc. Însă nu pentru multă vreme, căci Diane are parte de un accident mortal în timp ce discută cu Nikki, care o împuşcă din greşeală.
Personajul lui Victor a fost căsătorit de 12 ori şi a avut relaţii cu nenumărate femei.
De Julia Newman (Meg Bennett, 67 de ani), prima soţie, s-a despărţit în 1981.
A doua soţie a fost Nikki Reed (Melody Scott Thomas, 59 de ani), o fostă dansatoare la bară într-un bar infect! Cei doi s-au căsătorit în 1984 şi au divorţat patru ani mai târziu, devenind părinţi de două ori.
Soţia cu numărul trei a fost omul de televiziune Leanna Randolph (Barbara Crampton, 56 de ani). Relaţia lor a fost declarată nulă.
Ashley Abbott (Eillen Davidson, 56 de ani) a fost soţia numărul patru, cu care a stat timp de doi ani.
Cu oarba Hope Adams (Signey Coleman, 55 de ani) s-a căsătorit în 1994 şi au stat împreună doar un an. Aceasta l-a făcut tatăl lui Adam Newman, un fiu cu probleme de vedere, la fel ca şi mama sa.
Diane Jenkins (Maura West, 43 de ani ) a fost următoarea pe lista omului de afaceri. Cei doi au stat împreună doi ani şi apoi au divorţat.
Soţia cu numărul şapte a fost tot Nikki Newman, însă la scurt timp se despart. Tot cu ea se va căsători a opta oară, în 2002, şi vor rezista împreună până în 2008.
Următoarea căsnicie, cea de-a noua, a fost cu prietena fiicei sale, Sabrina Costelana (Raya Meddine), care însă moare la scurt timp după căsătorie într-un accident de maşină.
Victor se întoarce în braţele lui Ashley Abbott, soţia numărul patru, pentru căsnicia cu numărul nouă. Din păcate, mariajul durează doar câteva luni.
Următorul mariaj, care se dovedeşte a fi o „făcătură”, este cel cu Maggie McLain (Sean Young, 56 de ani), o „văduvă” neagră care a încercat să-l omoare pe Victor.
Urmează încă trei căsnicii. După ce va rămâne văduv, căci Diane va fi ucisă, Victor se va mai însura cu Sharon Collins (Sharon Case, 44 de ani), fosta sa noră, iar apoi cu Nikki Newman, cu care a mai fost căsătorit de trei ori.
Ce se mai întâmplă în următoarele episoade
- Fiul Oliviei se întoarce în Genoa City la acelaşi spital unde lucra şi mama lui, Olivia. Dr. Nathan Oliver Hastings e cel care va face transplantul de ficat pentru Ronan Malloy.
- Ashley Abbott se mărită pentru a şaptea oară. Aceasta a fost cerută de Crăciun de Tucker McCall, fiul lui Catherine.
- În septembrie, Lilly divorţează de Cane, sătulă ca soţul ei să îi ascundă lucruri din trecut. Lilly află tot mai multe despre Cane, care are o familie ascunsă în Australia.
- Paul Williams are surpriza să fie vizitat în Genoa City de fiul său şi al Isabellei Brana, Ricardo Carl Willams. Din păcate, tânărul nu va sta prea mult în oraş, fiind acuzat de crimă.
- Victoria, fiica lui Victor şi a lui Nikki, trece printr-un divorţ de Billy Abbott. Deşi au o căsnicie cu suişuri şi coborâşuri, cei doi nu pot să stea prea mult departe unul de celălalt şi hotărăsc să se recăsătorească.
- Nikki Newman se căsătoreşte şi ea din nou. Deşi îl iubeşte în secret pe Victor Newman, aceasta acceptă cererea în căsătorie a lui Deacon Sharpe, cel care i-a fost alături atunci când a avut din nou probleme cu alcoolul.
- Tot Nikki va avea o surpriză când în oraş se va întoarce fiul ei şi al lui Paul Williams, Dylan McAvoy, care a fost dat spre adopţie încă de la naştere.