3rei Sud Est, super concert la 25 de ani de la înființare. Ce familii frumoase au cei trei soliști!

Ultima actualizare:

3rei Sud Est, trupa celor mai frumoase amintiri, s-a înființat în anul 1997. A devenit ușor una dintre cele mai de succes formații românești, Laurențiu Duță, Mihai Budeanu și Viorel Șipoș fiind supranumiți „Regii muzicii dance“. Au spart top-urile muzicale cu primul single, ”Ai plecat”, dar adevăratul lor boom l-a constituit Festivalul de la Mamaia din 1998. Un al hit de succes al lor este ”Amintirile”, lansat în 1999.

3rei Sud Est, trupa care ne-a făcut adolescența mai frumoasă
3rei Sud Est, trupa care ne-a făcut adolescența mai frumoasă

Laurențiu Duță este principalul compozitor al celor 12 albume ca membru al trupei 3rei Sud Est, iar în decembrie 2008 s-a hotărât să se lanseze ca artist solo, după care în 2014 reface trupa împreună cu Viorel Sipoș și Mihai Budeanu, jurând că nu se vor mai despărți niciodată. Acum, cei trei aniversează 25 de ani de la înființarea trupei, aflându-se într-un turneu în SUA. Cei 25 de ani vor fi marcați și cu un spectacol la Sala Palatului din București, pe data de 4 martie, de la ora 20.00. Cele mai scumpe bilete sunt cele de la categoria I, 240 lei, iar cele mai ieftine, 80 de lei, la categoria V.

Anul acesta sărbătorim 25 de ani de la înființarea trupei noastre, 3rei Sud Est. În acest moment cântăm pentru comunitățile de români din America. Turneul american a început pe data de 21 ianuarie și se va încheia pe 13 februarie, când vom sărbători și Ziua Îndrăgostiților. Pe data de 4 martie vom sărbători la Sala Palatului din București acest eveniment, de 25 de ani de existență a trupei noastre. Vom sărbători și Mărțișorul cu această ocazie”, a declarat, pentru Click!, Mihai Budeanu.

Cum s-au schimbat și ce familii frumoase și-au făcut

Laurențiu Duță are o fetiță superbă

Laurențiu Duță (46 ani) este căsătorit din anul 2006 cu Ianula, după 12 ani de relație, și au împreună o fetiță, pe Lorena, de 15 ani, care a moștenit talentul muzical al tatălui ei. Soția artistului este din Năvodari, tot acolo unde s-a născut și el.

Laurențiu Duță are o familie superbă
Laurențiu Duță are o familie superbă

Mihai Budeanu s-a căsătorit în 2005 cu Emma

Mihai Budeanu (45 ani) și soția lui, Emilia, sunt iubiți din liceu, de pe vremea când aveau 17 ani. Au rămas împreună și și-au întemeiat o familie superbă. Emilia a devenit soția cântărețului în anul 2005 și apoi i-a dăruit doi copii, Ștefan și Sara. Cei doi au pasiuni artistice, iar părinții lor se pot mândri cu succesele lor.

Mihai Budeanu, un familist convins
Mihai Budeanu, un familist convins

La 11 ani, Ștefan cântă la pian și a câștigat mai multe concursuri importante de muzică. Fiul lui Mihai Budeanu a obținut premiul întâi pentru interpretarea din cadrul Concursului Național de Pian Musica Mundi, în vara anului trecut. Sara are 14 ani și este o adevărată frumusețe, care ar putea cu ușurință să urmeze o carieră de model.

Viorel Sipoș, fericit cu fetele lui
Viorel Sipoș, fericit cu fetele lui

Viorel Șipoș s-a căsătorit cu Georgiana în anul 2017

Viorel Sipoș și Georgiana au devenit o familie cu acte în 2017. În același an, cei doi au devenit părinții unei fetițe. În noiembrie 2021 a venit pe lume și cel de-al doilea copil al cuplului. Soția artistului a născut un băiețel perfect sănătos, iar vestea a venit pe Internet, prin intermediul unei fotografii cu mesajul „A star is born”, postare la care au primit sute de felicitări.

  Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!   

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net