A moştenit bustul sexy al celebrei sale mame

A moştenit bustul sexy al celebrei sale mame

Ultima actualizare:
Cezara a jucat,  în anii tinereţii,  numai în rochii  decoltate
Cezara a jucat, în anii tinereţii, numai în rochii decoltate

A fost una dintre cele mai senzuale apariţii, în anii comunismului, pe micile şi pe marile ecrane, însă iată că frumuseţea actriţei Cezara Dafinescu a fost moştenită şi de unica sa fiică, Raluca.

Cezara, acum în vârstă de 67 de ani, şi-a postat pe contul de Facebook câteva poze cu fata sa şi a fostului ei soţ, regretatul George Motoi, iar internauţii s-au şi grăbit să îi laude acesteia calităţile fizice.

Cele două s-au reunit  la ziua actriţei
Cele două s-au reunit la ziua actriţei

Fotografiile, realizate într-o vacanţă exotică, lasă la vedere decolteul generos, care ne aminteşte de cel al celebrei sale mame, pe care şi-l etala în cam toate piesele de teatru. Cezara şi Raluca au o relaţie bună, deşi, acum ceva vreme, actriţa a postat pe Internet un comentariu în care s-a plâns că fiica sa o consideră o mamă rea.


    Cele două s-au reunit  la ziua actriţei
Cele două s-au reunit la ziua actriţei

Dar au trecut peste mica dispută, iar în august, de ziua de naştere a artistei, Raluca a fost alături de ea la marele chef, unde s-a strâns toată crema show-biz-ului.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
chef adi hadean jpg
Claudia Patrascanu a divorțat de Gabi Bădălău Sursa Click!
inna colaj instagram jpg
anca turcasiu vacanta iubit jpg
corina caragea new york jpg
Prințesa Diana, Clint Eastwood  foto   Profimedia jpg
Laura Cosoi și soțul jpg
Mihaela Radulescu, foto Instagram jpg
image
image