Adela Popescu a făcut dragoste în «Numai iubirea», deși era virgină

Ultima actualizare:
În 2001 avea doar  15 ani când cânta în  trupa “Viva”, alături  de Elena Gheorghe
În 2001 avea doar 15 ani când cânta în trupa “Viva”, alături de Elena Gheorghe

La 30 de ani are o casă, un soţ perfect, un copil minunat şi o carieră solidă. Totuşi, Adela Popescu a bifat toate aceste lucruri cu mult timp în urmă, în telenovelele în care a jucat la Acasă şi Pro TV. A făcut amor deşi era virgină, a fost mamă, s-a căsătorit, s-a despărţit.

Cu Adela Popescu, originară din comuna Şuşani, judeţul Vâlcea, ursitoarele au fost foarte darnice la capitolul talent. S-a născut pe 8 octombrie 1986 şi pentru că îşi dorea să facă muzică, părinţii au îndemnat-o să-şi urmeze visul, adică să cânte şi să se îndrepte spre o carieră de actriţă.

Tot în telenovelă s-a  și măritat prima oară.  Cu Dan Bordeianu,  în “Numai iubirea”
Tot în telenovelă s-a și măritat prima oară. Cu Dan Bordeianu, în “Numai iubirea”

Ceea ce s-a şi întâmplat, căci în 2001 forma trupa “Viva”, alături de Elena Gheorghe, ex-Mandinga, fiind urmărite îndeaproape de celebrul cântăreţ, compozitor şi impresar Mihai Constantinescu. La 16 ani a participat pentru prima oară la un casting, pe care l-a trecut, şi aşa a jucat în primul ei serial, care s-a numit „În familie” (Prima TV), şi unde a interpretat un personaj negativ.

A devenit mamă  mai întâi în  “Îngerașii”,  în 2008.  În realitate  a născut  anul trecut
A devenit mamă mai întâi în “Îngerașii”, în 2008. În realitate a născut anul trecut

Atunci, pe micile ecrane, a avut parte de primele sărutări furate, de la personajele interpretate de colegii ei, Mihai Ghior şi Andrei Seuşan. Doi ani mai târziu, pe când avea 18 ani, Adela avea să joace în „Numai iubirea” (Acasă TV), telenovela-fenomen, prima care s-a făcut vreodată în România. Deşi la început personajul ei era unul secundar, Adela şi colegul ei, Dan Bordeianu (40 de ani), au avut asemenea succes, încât producătorii şi scenariştii îi transformă în personaje principale.

Cu Dan Bordeianu, primul  ei iubit în viața reală, a făcut  amor în “Numai iubirea” (2004)
Cu Dan Bordeianu, primul ei iubit în viața reală, a făcut amor în “Numai iubirea” (2004)

Şi tot în aceea perioadă, cei doi se îndrăgostesc unul de celălalt, asta după ce deja filmaseră o scenă pasională, de amor, în faţa camerelor de filmat. La vremea aceea, tânăra actriţă povestea în interviurile oferite că e virgină şi că nu a avut nici un iubit. Tot în aceeaşi telenovelă, în 2004, personajele celor doi s-au căsătorit, iar în realitate actriţa a făcut acest pas abia unsprezece ani mai târziu, în 2015, cu actorul Radu Vâlcan (39 de ani), cu care s-a cuplat pe platourile de filmare ale telenovelei „Iubire şi onoare” (Acasă TV).


    Cu Dan Bordeianu, primul  ei iubit în viața reală, a făcut  amor în “Numai iubirea” (2004)
Cu Dan Bordeianu, primul ei iubit în viața reală, a făcut amor în “Numai iubirea” (2004)

Tot pentru prima oară în viaţă, şi tot pe micile ecrane, Adela Popescu interpretează un rol de mamă. Se întâmpla în 2008, în „Îngeraşii”, telenovelă transmisă tot de postul Acasă. În realitate, actriţa a devenit mama unui băieţel abia pe 11 iunie 2016, adică opt ani mai târziu. După o pauză de telenovele, Adela este acum, alături de Cove, prezentatoarea emisiunii „Vorbeşte lumea”, de la Pro TV.      

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Răzvan Popescu
image png
klaus iohannis pe tron jpg
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net