Adela Popescu și Radu Vâlcan au revenit de urgență acasă. «Am plecat spre Roma, dar ne-am întors»

Ultima actualizare:

    Adela Popescu și Radu Vâlcan, înainte să se urce în avionul spre Romafoto: Facebook
Adela Popescu și Radu Vâlcan, înainte să se urce în avionul spre Romafoto: Facebook

Răsturnare de situație! Adela Popescu urma să se bucure de o vacanță la Roma, cu ocazia zilei sale de naștere, însă un incident petrecut în avion a speriat-o și i-a tăiat tot elanul.

Adela Popescu a împlinit 35 de ani pe 8 octombrie, iar după o perioadă grea, în care s-a luptat cu Covid alături de soțul Radu Vâlcan și de fiul cel mic, Adrian, vedeta abia aștepta o gură de relaxare. Aceasta avea să vină sub forma unei surprize de ziua ei, pusă la cale de soț, și anume o escapadă la Roma. "Ma duce, mă, la Roma de ziua mea! Ca altfel jar manca", a anunțat Adela, pe Facebook, în cursul zilei de vineri. Dar iată că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. 


    Adela Popescu nu a dorit să se mai urce în avionul spre Romafoto: Facebook
Adela Popescu nu a dorit să se mai urce în avionul spre Romafoto: Facebook

Sâmbătă, în locul pozelor din capitala Italiei, pe rețeaua de socializare a vedetei PRO TV a apărut un mesaj îngrijorător: "Da, suntem acasă. Am plecat spre Roma, dar ne-am întors. Vă povestesc mâine".

"Probabil am făcut un atac de panică și toate îmi păreau semne"

Adela Popescu a revenit cu detalii despre revenirea neașteptată, la București. A renunțat la vacanță din cauza unei neliniști, în urma unui incident petrecut în avion. Iată întreaga poveste, de pe Facebook.

"Nu, nu am mai ajuns la Roma. La o oră după decolare, din cauza unei urgențe medicale, a trebuit să ne întoarcem pe aeroport. Voi știți că mie îmi e frică să zbor, iar starea de panică provocată de ceea ce s-a întâmplat m-a făcut să îmi doresc să cobor din avion. Sigur că Radu a încercat să îmi explice că persoana cu probleme e pe mâini bune acum, că nu e vorba de nicio defecțiune a aparatului de zbor, dar nu a fost chip să mă convingă. Probabil am făcut un atac de panică și toate îmi păreau <semne>. Cei care ați trecut printr-unul știți probabil cum deformează realitatea. În fine... am ajuns acasă, am comandat mâncare italienească, prosecco și aproape am pupat pământul că sunt în siguranță. Acum, întrebarea mea e, voi ce ați fi făcut? V-ați fi continuat zborul sau ați fi coborât?".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net