Aida Parascan a pierdut sarcina! «Inima îngerașului a încetat să mai bată»
Aida Parascan trece printr-o tragedie! Câștigătoarea primei ediții Master Chef, gravidă în 5 luni, a pierdut sarcina. Vedeta a făcut anunțul dureros chiar de pe patul de spital!
Însărcinată în cinci luni cu cel de-al patrulea copil, Aida a ajuns de urgență la spital. Deși toate analizele și ecografiile făcute până acum arătau că este o graviduță perfect sănătoasă și că totul merge bine, Aida a pierdut sarcina.
„Au trecut 5 luni în care am trecut prin toate stările prin care trece o mamă care așteaptă un bebe. În ultima săptămână însă am trecut prin iad și am fost față în față cu moartea, și la propriu și la figurat. Inima «îngerașului» a încetat să mai bată. Suflețelul lui s-a dus înapoi la Dumnezeu. A făcut și va face parte mereu din familia noastră și din mine și toți l-am iubit enorm. Durerea și suferința nu pot fi exprimate în cuvinte. Mă rog să pot înțelege sensul a tot ce s-a întâmplat și mulțumesc pentru că sunt în viață și că mă întorc acasă la cei care mă iubesc”, a scris Aida Parascan, pe rețelele sociale.
Aida Parascan: „Fizic sunt bine, dar psihic va trebui să treacă ceva timp”
Câștigătoarea trofeului MasterChef anunța bucuroasă, în urmă cu câteva săptămâni, că va deveni mamă pentru a patra oară, ea fiind însărcinată în 5 luni. Vedeta mai are trei copii, pe Gianina (20 de ani), Samuel (13 ani) și Emilia (10 ani).
Aida aștepta cu sufletul la gură să-și strângă băiețelul în brațe. Medicii nu i-au spus, deocamdată, din ce cauză sarcina s-a oprit brusc din evoluție. ”Medicii nu mi-au spus de ce am pierdut copilul. Peste o lună voi afla. Eram perfect sănătoasă. Era băiețel. Fizic acum sunt bine, dar psihic nu. Va trebui să treacă ceva vreme”, a declarat Aida Parascan la ieșirea din spital, în exclusivitate pentru Click!