Alex Florea și Ilinca s-au rugat în Locurile Sfinte pentru Eurovision 2017
Alex Florea și Ilinca au avut prilejul să viziteze Locurile Sfinte din Israel, unde s-au rugat pentru reușita la Eurovision 2017, competiție ce are loc în luna mai la Kiev, Ucraina.
Reprezentanții României la Eurovision, Alex Florea și Ilinca, care vor urca în mai pe scena de la Kiev, au cântat pentru fanii acestei competiții din Israel, în turneul de promovare a piesei “Yodel It”. Cei doi tineri au ajuns în Țara Sfântă la numai o zi după experienţa londoneză.
Înainte să cânte în “Theater Club” din Tel Aviv, pe 5 aprilie, la cea de-a doua ediţie „Israel Calling 2017”, eveniment inițiat de cunoscutul producător de televiziune Tali Eshkoli, cei doi tineri s-au închinat la Locurile Sfinte. Ei au ținut să vadă mormântul lui Iisus și Zidul Plângerii.
„Suntem încântaţi că am fost invitaţi în concertele de promovare şi ne bucurăm că melodia «Yodel It!» s-a făcut deja remarcată în Europa. Vom cânta din toată inima, atât în Israel, cât şi în Olanda şi în Spania. Sperăm să convingem cât mai mulţi fani Eurovision să ne voteze în concursul din luna mai, de la Kiev. Contăm mult pe sprijinul românilor din străinătate, pe care vrem să-i şi întâlnim în acest turneu de promovare. Avem emoţii, dar sunt emoţii bune”, au spus Ilinca şi Alex.