Am fost în vizită la fabrica de hituri a lui Moga! Ideea genială pe care a avut-o ca să salveze muzica de pandemie

Ultima actualizare:
Marius şi Bianca  lucrează împreună
Marius şi Bianca lucrează împreună

2020 a fost an de pandemie pentru întreaga omenire, dar iată că unele dintre vedetele noastre n-au stat degeaba. Marius Moga, cunoscutul compozitor, a fost ocupat cu proiecte noi. Pe lângă familie şi muzică a pus pe picioare un studio virtual. Click! a stat de vorbă despre toate acestea cu Marius şi cu Bianca Moga.

La început de an le-am făcut o vizită lui Marius (39 de ani) şi Biancăi Moga (27 de ani), la studiourile DeMoga Music. Ajuns la studioul de înregistrări, am fost întâmpinat de Bianca. Purta mască şi ne-a spus că e foarte grijulie, mai ales că au şi un copil acasă, pe Maria Elizabeta (5 ani), care mai vine şi ea din când în când la studio.

Micuţa Maria,  pasionată de muzică
Micuţa Maria, pasionată de muzică

Compozitorul, care e la fel de precaut în aceste vremuri, ne-a povestit despre planurile lor, care par SF. "Pandemia mondială a cam pus pe pauză cel puţin câteva industrii, dintre care şi cea a muzicii şi a spectacolelor. Prin aprilie ne-am gândit cum să facem să avem spectacole virtuale, care abia au început să apară peste hotare. 

Cei doi îşi mai doresc un copil

Aşa că, pe lângă muzică, am pus pe picioare iReal.ro şi Virtual Production - producţia de la distanţă ar putea să fie de viitor nu numai în pandemie. Pe net sunt zeci de festivaluri virtuale. Poţi să te conectezi la un festival şi să te plimbi cu avatarul tău să vezi camere secrete şi mesaje ascunse de la Dj-i. Studioul virtual l-am terminat în decembrie. Ăsta-i viitorul video production", ne-a spus Moga. Tot el ne-a povestit că va lansa în curând trei proiecte muzicale la început de an.


    Micuţa Maria,  pasionată de muzică
Micuţa Maria, pasionată de muzică

"Sebastian Dobrincu şi Ioana Ignat, «Inima naivă», apoi Morandi, cu o piesă nouă, iar apoi am ceva piese pregătite şi pentru mine", spune el, care ne-a descris pe scurt cum e viaţa lui acum. "Muzică, virtual production şi family. Cea mică face de toate de la actorie la balet, lucrează cu mine la studio şi mi-a zis «vreau să trag şi eu voci cu tine». Îi place, îmi cere căştile, îmi spune dacă nu-i place sau cum se aude", ne-a spus Marius. Cei doi îşi mai doresc un copil şi chiar sunt pregătiţi pentru acest pas! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net