Andreea Antonescu și-a înnebunit fanii cu picioarele sexy

Ultima actualizare:

    Andreea Antonescu  arată impecabil,  la 37 de ani
Andreea Antonescu arată impecabil, la 37 de ani

Andreea Antonescu are un trup de invidiat, la cei 37 de ani ai săi, iar în această perioadă delicată conturile ei sociale abundă de fotografii în care îşi etalează atât bustul impresionant, cât şi picioarele superbe.

Recent, ea a prins şi o reclamă sexy la un magazin online de pantofi şi de haine, admiratorii bombardând-o cu mesaje laudative. Deşi măsoară doar 1,56 m, fiind una dintre cele mai scunde cântăreţe, iată că succesul muzical nu a fost deloc direct proporţional cu înălţimea, aşa cum considera ea, la debutul muzical. 

În urmă cu 13 ani, Andreea ne-a mărturisit că voia să facă o operaţie chinuitoare, la o clinică din străinătate, în valoare, la acea vreme, de 15.000 de dolari: "M-am documentat despre operaţiile de alungire a picioarelor, care se efectuau doar în China, am discutat şi cu mai mulţi medici din România, însă toţi mi-au spus să-mi iau gândul de la aşa ceva. Este foarte periculos, iar urmările pot fi tragice. Am înţeles însă că aceste intervenţii au fost deja interzise".

Andreea nu era mulţumită însă nici de zâmbetul ei, aşa că  a  cheltuit peste 1.000 de euro, pentru a-şi înlocui 12 dinţi, la o clinică din Galaţi. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Puya vrea să-și deschidă cramă foto: Antena 1
Jennifer Lopez, foto Instagram jpg
dani stoian instagram 2 jpg
banner anca parghel png
nicoleta luciu facebook jpg
banner diana enache png
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
VIDEO TEMISAN SLUJBA  mp4 thumbnail png
image
image