Andreea Marin îşi ţine soţul de vorbă până dimineaţa
În urmă cu câteva zile, Andreea Marin s-a înscris la o şcoală de dezvoltare profesională, Life Coaching. Vedeta este deja încântată de noile ei preocupări, ba mai mult, vrea cu tot dinadinsul să îl înveţe şi pe soţul ei tot ce a învâţat până în prezent.
"Dezvoltarea personală e un drum pe care merg cu mare încredere. Mă face un om mai bun, mai pregătit, mai stăpân pe propria viaţă.", spune Andreea Marin, potrivit ziarului Ring.
De curând, prezentatoearea tv s-a înscris la cursurile de formare în coaching, iar în curând va obţine certificatul de antrenor pentru viaţă. Andreea a mărturisit cum încearcă să îi împărtăşească soţului ei tot ce a învâţat până acum în acest domeniu. Iar acest lucru se întâmplă, uneori, până seara târziu.
"Din fiecare lecţie am ceva de câştigat. După opt ore în care rotiţele se învârtesc, ajung acasă, seara, fericită, plină de dragoste. Un alt aspect important e că te duci acasă şi îl ţii pe celălalt de vorbă până la două noaptea, ca să îi împărtăşeşti cu entuziasm ce ai trăit în acea zi. Şi îţi cauţi vorbele, şi îl faci să înţeleagă că se poate să fie mai bine pentru că există aceste instrumente de lucru. Şi când observi că în celălalt există ecou pentru ceea ce tu tocmai descoperi, când ţi se spune: «Ştii? Ai dreptate, aşa e, hai să încercăm împreună», nu există mulţumire mai mare. Abia aştept să aplic ceea ce învăţ pe copilul meu. Aceasta va fi adevărata provocare. Lumea o să spună că fabulez, dar după fiecare lecţie obţin rezultate pentru omul din faţa mea", a povestit ea, potrivit Ring.În plus, aflată la evenimentul de lansare a bestsellerului "The God in Coaching ", de Betska K-Burr, în limba română, Andreea Marin (39 de ani) a mai făcut câteva mărturisiri.
„Coachingul e o revelaţie. La prima lecţie pe care am făcut-o cu John, soţul lui Betska, timp de două ore nu m-am putut ridica, am stat şi am absorbit tot. Era ca şi cum cineva venea deodată şi îmi umplea sufletul cu tot ce mi-a lipsit în viaţă. Un om necunoscut de la celălalt capăt al lumii... Timp de 20 de ani, am luat contact cu oameni valoroşi, cu emoţii umane, indiferent de nivelul educaţiei... Am realizat că am uitat să mă gândesc concret la valorile autentice, am uitat să rezolv un conflict folosindu-mă de resursa din mine numită dragoste. Nu ştiu dacă sunt mai deşteaptă, dar acum găsesc soluţii la probleme pe care nu credeam vreodată că le pot rezolva", a povestit vedeta TV, potrivit aceleiaşi surse.
Coching-ul se referă, în principal, la un fel de parteneriat între antrenor şi clientul său, (cel care îşi propune un obiectiv pe plan profesional sau individual şi pe care acesta îl va duce la îndeplinire).