Angela Similea se chinuie de patru ani să vândă conacul cu 16 camere

Ultima actualizare:

    Angela Similea, ”Regina  muzicii ușoare”, a renunțat la scenă
Angela Similea, ”Regina muzicii ușoare”, a renunțat la scenă

Angela Similea (71 de ani) pare urmărită de blesteme, nu de alta, dar în cei patru ani, de când a scos la vânzare vila de la Belciugatele, nu a găsit nici un client. Cântăreaţa, care a renunţat la scenă, locuieşte mai mult în America, la unicul său fiu, Sorin, însă a declarat că nu va părăsi România.

”Casa mea e-un cântec cu acorduri ample” e unul dintre versurile celebrei piese, interpretată de Angela Similea (71 ani), în anii comunismului. A pierdut apartamentul părinţilor săi, din cartierul Drumul Taberei, cu care a girat la bancă, pentru credite, dar nici în palatul din satul Mataraua, comuna Belciugatele, de lângă Bucureşti, nu mai locuieşte de şapte ani. Domeniul pe care se află vila Angelei Similea, în care a stat cu ultimul ei soţ, regretatul Victor Surdu, este de-a dreptul impresionant.

Vila, construcţie din 1999, are 16 camere, 8 băi, piscină, podgorie, livadă şi pivniţă: ”Suprafaţa utilă de 1.200 mp, terase închise, scena deschisă, camera vânătorească. Terenul are o suprafaţă de 6.500 mp cu alee de brazi argintii, viţă-de-vie, livadă, vedere la ponton. Vila dispune de toate îmbunătăţirile, gresie, faianţă, parchet, termopan. Ideal centru SPA sau azil de bătrâni”, se arăta în anunţul unei agenţii imobiliare.


    Poarta casei este decorată cu note muzicale. Angela n-a mai trecut de multă vreme pe aici
Poarta casei este decorată cu note muzicale. Angela n-a mai trecut de multă vreme pe aici

Conacul din Belciugatele a fost scos la vânzare în septembrie 2014, la preţul de 750.000 €. Preţul a scăzut de atunci la 650.000, apoi la 600.000 €, dar tot nu l-a vrut nimeni. Casa din Belciugatele figurează pe numele celor două fiice ale lui Victor Surdu, dar şi pe numele fiului ei, Sorin, aşa că băncile nu au putut să i-o ia, în momentul în care Angela n-a mai putut plăti creditele cu dobânzi uriaşe.

Din 2011, de când a rămas văduvă, cântăreaţa nu a mai putut intra în acest palat, declarându-se compleşită de amintiri. Prin urmare, artista cu voce de aur s-a mutat pe Strada Plevnei, în vila unor prieteni, fiind adesea surprinsă în această zonă, de fotoreporterii Click! Dar mare parte a timpului stă în America, la fiul ei, Sorin Hilgen. Spre dezamăgirea fanilor, Angela Similea s-a retras din viaţa publică ba, mai mult, a decis să renunţe la muzică. Prima sa apariţie, după trei ani de absenţă, a fost în luna martie, la lansarea cărţii ”Titus Munteanu, un lord al micului ecran”. A profitat de acest eveniment pentru a lămuri lucrurile: ”Nu am plecat şi nu voi pleca niciodată din ţara mea. De ziua mea (n.r. 9 iulie) voi fi în Suedia, dar revin”, a spus artista, refuzând însă să mai facă vreun comentariu despre viaţa ei.

E topită după fiu şi nepoţi

simeon stalpnicul png

Fiul Angelei Similea, Sorin Hilgen, (46 de ani), trăieşte în SUA. Este căsătorit cu Nicole și locuiesc într-o casă din Sudbury, o localitate de lângă Boston. Sorin și-a adus în America și cei doi copii, Grace și Jan Christian, pe care îi are din prima sa căsnicie cu Bianca Toma. Vila familiei Hilgen e amplasată în mijlocul unei păduri, fiind evaluată la 750.000 $. În casă predomină mobilierul din lemn masiv, iar în cocheta  sufragerie se află și un șemineu. Grace a moștenit frumusețea artistei, iar Christian s-a înrolat în marină.


    Aceasta este casa pe care fiul Angelei o deţine în America
Aceasta este casa pe care fiul Angelei o deţine în America
image
image
image
image
image
image
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
banner Vero Căliman png
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image
actualitate.net
image
actualitate.net