Antrenorii de la «Vocea» i-au abandonat, Smiley i-a salvat
“Nu e pentru cine se potriveşte, ci pentru cine se nimereşte”. Aşa spune un proverb, care e perfect adevărat şi în cazul de faţă. Numeroşi participanţi de la “Vocea României” (PRO TV) n-au continuat să lucreze cu antrenorii lor din concurs, ci tocmai cu rivalul lor de atunci, Smiley (34 de ani).
Smiley a devenit ca un frate pentru Feli
În 2012 a participat la „Vocea României” (PRO TV), iar de atunci a rămas constant în showbiz. Feli Donose (31 de ani) s-a reinventat, a slăbit aproape 40 kg după ce şi-a micşorat stomacul, ne-a încântat cu hit-urile ei, iar pe 14 noiembrie şi-a lansat primul album solo, intitulat “Eu sunt Feli”.
În ultimele 10 luni, Feli Donose şi-a pregătit lansarea în studiourile de la HaHaHa Production şi nu în cele de la “deMoga”, unde titular este Marius Moga, fostul ei antrenor de la “Vocea României”. Mai mult, Feli şi Smiley au devenit atât de apropiaţi după concursul din 2012, de la PRO TV, încât cârcotaşii au spus că ar avea şi o relaţie sentimentală. Feli ne-a explicat motivul pentru care Smiley i-a intrat atât de bine la suflet. „
Am avut un frăţior mai mic, care s-a dus la Doamne, Doamne, la câteva luni de viaţă. Şi îl chema tot Andrei. De fiecare dată când îmi e greu apare Smiley (Tiberiu Andrei Maria) şi simt că mă încarcă de energie”, ne-a spus vedeta.
Liviu Teodorescu, de la studioul lui Moga la HaHaHa Production
În 2011, tânărul Liviu Teodorescu (25 de ani) participa la “Vocea României” şi făcea parte din echipa lui Marius Moga. Nu a câştigat competiţia muzicală, însă antrenorul Moga l-a luat sub aripa lui, la “DeMoga Music” şi au realizat împreună câteva piese care au devenit hituri. În acelaşi timp a început şi colaborarea cu trupa LaLa Band, fiind cooptat de Ruxandra Ion şi în serialul “Pariu cu viaţa”.
Anii au trecut, colaborările cu Moga au continuat, dar au apărut şi altele, cu diverşi compozitori. Anul acesta, Liviu Teodorescu a început să lucreze şi cu Smiley, lansând câteva piese şi câteva colaborări de succes. Şi melodia făcută împreună cu Sore, ”Adu-mi aminte să te uit”, este produsă tot în studioul lui Smiley.
Ioana Ignat: «Cu Marius Moga nu m-am sincronizat»
În 2016, Ioana Ignat (19 ani), solista cu voce de aur, a ratat, la mustaţă, titlul de ”Vocea României”. Făcea parte din echipa lui Marius Moga, însă cei doi au colaborat doar înainte de concurs, pentru o piesă semnată Morandi, iar apoi pe timpul concursului.
Solista a lansat după “Voce” mai multe piese, printre care hit-ul ”Doar pe a ta”, cu Edward Sanda. Ioana ne-a povestit că a colaborat cu un alt Marius, dar nu Moga, ci cu Marius Ivancea, adică What’s Up, însă şi cu cei de la HaHaHa şi Smiley. Cel mai nou videoclip al ei, “Doar pe a ta”, a fost lansat la “Alllive”, clubul lui Smiley.
„Cu Marius Moga nu prea m-am sincronizat, dar cu siguranţă vom face lucruri împreună. Personal îl iubesc, e un geniu. Am colaborat înainte de «Vocea României», la piesa «Keep the Safe», cu Morandi. M-a mai învăţat câte ceva în timpul concursului. După «Vocea României» (PRO TV) Marius Moga nu a fost implicat în cariera mea deloc. Nu ne-am sincronizat”, a declarat Ioana Ignat pentru Click!
Cristina Bălan a câştigat cu Tudor Chirilă, dar a fost «furată» de Smiley
Fosta solistă a trupei Impact, Cristina Bălan (36 de ani), a câştigat în 2015 titlul de „Vocea României” şi premiul cel mare de 100.000 de euro, ea făcând parte din echipa antrenorului Tudor Chirilă.
După terminarea concursului, cei doi au păstrat legătura, s-au mai sfătuit, însă la un moment dat drumurile lor s-au separat. Anul acesta, pe 7 noiembrie, solista a lansat videoclipul piesei „Sertar cu amintiri”, o melodie cu mesaj puternic, scrisă chiar de ea în urmă cu ceva timp.
Însă pentru această piesă nu a colaborat cu antrenorul ei, ci a lucrat cu cei de la HaHaHa Production, Şerban Cazan şi Smiley. Astfel, solista a ajuns să colaboreze cu rivalul antrenorului ei de la “Vocea României”, ieşind astfel un proiect minunat.
Andreea Avarvari face backing-vocals în trupa lui Smiley
În anul 2014, Tudor Chirilă a reuşit să adune în echipa lui de la “Vocea României” frumuseţi una şi una. Printre acestea s-a numărat şi Andreea Avarvari (25 de ani), o blondină cu voce de aur.
Tânăra n-a rămas în afara showbiz-ului după concurs, însă şi-a găsit locul nu în preajma lui Tudor, ci în echipa de backing-vocals a lui Smiley, din care mai face parte şi Alina Anuşca, şi ea fostă concurentă în show-ul de la PRO TV. Andreea şi Alina îl însoţesc pe Smiley la toate concertele şi împreună fac o echipă imbatabilă.