Anunț de ultimă oră! La concertul Vama, din 29 iulie, intră și testații, și cei cu anticorpi, nu doar cei vaccinați

Ultima actualizare:

    Trupa Vama va urca pe scenă, joi, 29 iulie, la Arenele RomaneFoto: Facebook/Vama
Trupa Vama va urca pe scenă, joi, 29 iulie, la Arenele RomaneFoto: Facebook/Vama

Și persoanele nevaccinate, dar testate PCR pot intra la concertul Vama, de la Arene Romane, cel mai mare eveniment de gen de după pandemie. Important este ca testarea să fi fost făcută cu 72 de ore, dacă e PCR, și 24 de ore înainte, dacă e rapid. Și mai aveți timp pentru ele, având în vedere că Tudor Chirilă și trupa sa vor urca pe scenă joi, 29 iulie, la ora 21.00. Și cei care au trecut prin boală și au anticorpi se pot distra la cel mai mare concert de după pandemie.

Inițial, organizatorii au anunțat că la concertul Vama vor fi primite doar persoanele vaccinate, dar, între timp, au deschis porțile pentru toși fanii trupei.

”Și o noutate pentru fani. La concertul de la Arenele Romane, în lumina noilor modificari ale capacităților și condițiilor de participare la concertele open air emise de autorități, am adaugat pentru acest eveniment și opțiunea de vă prezenta și cu dovada de test rapid nu mai veche de 24 de ore //test RT-PCR, făcut în ultimele 72 de ore, teste făcute în locatii acreditate, dar și cu dovada de anticorpi (pentru persoanele care se afla între a 15-a și a 90-a zi de la confirmarea infectării), toate acestea pe lângă dovada de vaccinare printată pentru fanii deja vaccinați până la data de maximum 19 iulie. Nu vom avea testare rapidă la intrare în ziua concertului, așa că vă rugăm să veniți cu dovada testării printată. La cumpararea biletelor veți fi rugați să bifați cum veti veni la show: cu dovada de vaccinare printată, dovada de test rapid/PCR printată sau cu dovada de anticorpi, tot printată”, au anunțat organizatorii de la BestMusic Live.

Mai sunt bilete la Acces Gnereal și costă 89 de lei

Minorii nu trebuie să arate documentele sanitare, ci vor intra la concert doar pe baza biletului. Trupa Vama, formată din Tudor Chirila - voce, Eugen Caminschi - Chitară, Gelu Ionescu - claviaturi, Lucian Clopo - tobe, Dan Lucian – bas, va urca pe scenă la ora 21.00, dar accesul se va face începând cu ora 18.00.

Regulile de acces le găsiți pe site-ul bestmusic.ro.

În acest moment, zona Golden Circle, din fața scenei, este sold out, dar se mai găsesc bilete la Acces General. Biletele sunt disponibile pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet la prețul de 89 de lei.

La intrare, în caz că vor mai fi bilete disponibile, acestea vor costa 100 de lei.

Spectacol Vama de zile mari cu melodii celebre, dar și în premieră

Vama a lansat un nou videoclip, "Cântă cu mine", ce poate fi urmărit pe pagina https://www.youtube.com/vamamusic, iar melodia va fi cântată  live pe 29 iulie la Arenele Romane. Pentru acest eveniment, băieții pregătesc un adevărat spectacol, în care vor include, pe lângă hit-uri celebre Vama și Vama Veche, și cele mai noi single-uri – ”Cântă cu mine” și ”Îmi pare rău” (produs la Londra cu producătorul muzical Matt Lawrence, deținător al premiului Grammy pentru albumul Babel al celor de la Mumford & Sons). Va fi un show memorabil, la care vor participa și invitați speciali.

Documentar Vama despre concertul organizat în pandemie

Tot în premieră, trupa Vama va lansa în această vară și un documentar de scurt metraj, intitulat ,,Regii Pandemiei”, care a fost filmat în timpul concertului de anul trecut. Acesta poate fi urmărit în premieră pe Pro tv Plus și pe voyo.ro.

Din 5 august, fanii vor putea găsi documentarul și pe canalul de YouTube al trupei Vama. Prin ,,Regii Pandemiei”, regizorul Mihai Dragolea spune,cu umor și atenție la detalii, povestea show-ului trupei care s-a încumetat la singurul concert de pe o arenă mare, în vara lui 2020.

Concertul Vama poate fi urmărit live și online

350 de oameni au purtat atunci măști și au păstrat distanțarea fizică. Joi sunt așteptați 2.500 de fani.

Cei care nu reușesc să ajungă la Arenele Romane, pot urmări concertul online, pe platforma vstage.ro, iar biletele pentru evenimentul transmis live pot fi găsite tot pe iabilet.ro 

Vama, petreceri online date în timpul pandemiei

Vama este una din trupele care s-a reinventat constant în timpul pandemiei și a produs conținut de top prin canalele de social media.

  • Absolvirus - petrecerea online pentru absolvenții de liceu și facultate care nu au beneficiat de un banchet în 2020;
  • VamaFest - primul festival digital al unei trupe din România, un maraton de muzică și educație care s-a întins pe două zile;
  • Vama deschide Vama - un dublu concert la apus și răsărit care s-a remarcat prin calitatea producției și direcția cinematografică, unic în peisajul muzical de streaming, cu 3.200 de bilete vândute online.

Citește și: 

Vama, primul concert după pandemie. 2.500 de spectatori vaccinați, așteptați să cânte cu Tudor Chirilă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
banner oana roman png
image
actualitate.net
image
actualitate.net