„Axinte“ de la Vacanţa Mare, închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității. E acuzat de șantaj

Ultima actualizare:

    Florin Petrescu, alias Axinte din Vacanța Mare
Florin Petrescu, alias Axinte din Vacanța Mare

Axinte a dat de necaz. Actorul de la "Vacanța Mare", pe numele său real Florin Petrescu, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, sub acuzaţiile de şantaj.

Florin Petrescu a fost acuzat de DNA că l-ar fi şantajat pe fostul director al Spitalului Malaxa din Bucureşti, Florin Secureanu şi ar fi încercat să obţină bani de la acesta. Vezi aici motivul.

Tribunalul Bucureşti a emis, vineri, 2 octombrie 2020, Decizia, care prevede că actorul a semnat un acord de recunoaştere a acuzaţiilor. Astfel a fost dispusă „suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani”.

Astfel s-a dispus să respecte utrmătoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mjloacelor sale de existenţa

În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

De asemenea Florin Petrescu va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 zile, fie la Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6, fie la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 6, Serviciul de Probaţine Bucureşti urmând să desemneze instituţia unde condamnatul va presta munca neremunerată în folosul comunităţi, şi să achite suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, se arată în decizia instanţei, care putea fi contestată în termen de 10 zile.

Citește pe www.adevarul.ro care e legătura lui Dan Diaconescu cu acest caz de șantaj

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image
actualitate.net
image
actualitate.net