Bacalaureat 2019. Rata de promovare înaintea contestaţiilor, 67,2%. Care e cel mai slab județ

Bacalaureat 2019. Rata de promovare înaintea contestaţiilor, 67,2%. Care e cel mai slab județ

Ultima actualizare:

    Ministrul educației, Ecaterina Andronescu aduce din nou în discuție publică introducerea unui Bacalaureat diferențiatFOTO: Click!
Ministrul educației, Ecaterina Andronescu aduce din nou în discuție publică introducerea unui Bacalaureat diferențiatFOTO: Click!

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a anunţat azi, 8 iulie, după centralizarea rezultatelor la examenul de bacalaureat că rata de promovare, înaintea contestaţiilor, incluzând şi elevii proveniţi din promoţiile anterioare, este de 67,2%.

MEN a anunţat, luni, că rata de promovare (înainte de contestaţii) înregistrată de absolvenţii care au finalizat studiile liceale în promoţia 2018-2019 şi au susţinut probele examenului în sesiunea iunie-iulie este de 73,7% (superioară cu un procent celei de anul trecut: 72,7%). Rata de promovare în ansamblu (înainte de contestaţii), incluzând şi elevii proveniţi din promoţiile anterioare, este de 67,2%. S-au înregistrat 177 de medii generale de 10 (faţă de 104 în 2018).

”Din totalul candidaţilor înscrişi (136.091), s-au prezentat 129.166 de candidaţi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 84 de candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului national de Bacalaureat”, a transmis MEN, potrivit news.ro.

Sursa citată a precizat că s-au consemnat procente ridicate de promovare în: Sectorul 4 al Capitalei (80,94%), judeţele Cluj (80,71%), Iaşi (76,34%), Bacău (75,96%), Sibiu (74,54%), Brăila (73,40%), Galaţi (73,01%), Municipiul Bucureşti (72,84%), respectiv judeţele Buzău (72,84%) şi Braşov (72,74%).

”Precizăm că nota minimă de promovare pentru fiecare disciplină este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi”, a precizat MEN. Primele rezultate au fost afişate, luni, la ora 10:30. Până la ora 16.00 se pot depune contestaţii.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a precizat că cele mai slabe rezultate s-au înregistrat în județul Ilfov, unde 38% dintre elevi au promovat Bacalaureatul. Rezultatele finale vor fi făcute publice sâmbătă, 13 iulie.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner victor rebengiuc jpg
Gabriela Prisăcariu despre plecarea lui Dani  jpg
gabriella barbu jpg
WhatsApp Image 2026 11 08 at 17 42 29 jpeg
claudia patrascanu si cei doi copii, nicolas si gabriel jpg
Screenshot 8 11 2026 145616 www instagram com jpeg
Banner Dragoș Dolănescu
russell brand și fosta iubita, georgina baillie jpg
image
image