Bănică, te-ai scos! Acum poţi să faci bani şi din chirii EXCLUSIV

Ultima actualizare:
Firma fraţilor Ivanof a construit blocul din Aviaţiei
Firma fraţilor Ivanof a construit blocul din Aviaţiei

O prietenie de mai bine de un deceniu se tranşează acum la tribunal. Mărul discordiei dintre Ştefan Bănică şi fraţii Bogdan şi Sabin Ivanof e un bloc de locuinţe, pe care cei trei l-au ridicat în cartierul Aviaţiei şi în care au băgat peste 3 milioane de euro. Recent, solistul a înregistrat o primă mare victorie în instanţă.

Ceea ce trebuia să fie o ditamai afacere imobiliară a devenit un lung şir de procese, mai exact trei, iar pe 5 martie, Tribunalul Bucureşti i-a dat câştig de cauză lui Ştefan Bănică într-unul dintre ele.

Practic, instanţa a respins apelul lui Ivanof în problema Cărţii Funciare, asta însemnând că Ştefan Bănică (47 de ani) are acum dreptul să închirieze apartamentele din blocul construit pe strada Emanoil Porumbaru din Bucureşti. Sabin Ivanof blocase Cartea Funciară a blocului construit în 2010, pe terenul solistului, iar acesta din urmă şi-a căutat o rezolvare în instanţa. Sabin a făcut apel, iată că a pierdut, dar i-a mai rămas o singură cale de atac în războiul cu Bănică, recursul.

“Există trei procese între fraţii Ivanof şi Ştefan Bănică din cauza acestor apartamente. Procesul pentru ipotecă intentat de Ivanof a fost pierdut, dar nu definitiv, întrucât acesta se pregăteşte de recurs. Într-adevăr, acum Bănică poate închiria acele apartamente, însă nu le poate vinde”, a declarat, pentru Click!, o sursă din apropierea fraţilor Ivanof. Cum s-a ajuns aici ne-a explicat, în trecut, chiar Sabin Ivanof.

“Domnul Ştefan Bănică a cumpărat terenul în 2008, cu credit, şi a stat doi ani pe capul meu să încep eu construcţia. Am încheiat contractul în 2010. Am terminat blocul, am făcut procesul-verbal, iar recepţia a fost semnată de domnul Bănică fără obiecţii. Însă în momentul în care am făcut contract pentru a împărţi bunurile, pentru a vinde apartamentele, domnul Bănică n-a adus certificat de intabulare. Deci nu a avut intenţie să vândă, a fost premeditat ca noi să construim blocul, iar el urma să vadă ce va face ulterior, probabil să ne ţepuiască, să nu ne mai plătească prestaţia”, ne-a declarat Sabin Ivanof.

Acesta ne-a lămurit şi care a fost pactul dintre ei cu privire la profit. “Înţelegerea spunea aşa: el are terenul, noi construim blocul. După ce se termină blocul, apartamentele se vând toate. O parte ne revine nouă, o parte dânsului. De trei ani ne obstrucţionează şi nu ne permite să vindem apartamentele, aşa că s-a dus şi profitul. Dar vrem măcar prestaţia noastră de 1.400.000 de euro. Ideea este că domnul Bănică n-a avut niciodată intenţia de a vinde ceva acolo. Noi am terminat blocul, iar dânsul vrea să închirieze, să culeagă roadele, să-şi plătească ratele la bănci”, a mai tunat Ivanof.

Iată că acum fix asta a obţinut Ştefan, dreptul de a închiria locuinţele, pe care iniţial stabiliseră să le vândă şi să se îmbogăţească. Cu 2.000 de euro lunar, atât cât e preţul zonei, Bănică poate câştiga 20.000 de euro din chiria celor 10 apartamente, bani care i-ar acoperi o parte din rate. În 2008, pe când formau încă o familie, soţii Marin-Bănică şi mama artistului au contractat un împrumut în valoare de 1,68 milioane de euro pentru a cumpăra terenul cu pricina. Înaintea divorţului, Ştefan a trecut însă toată datoria pe numele său şi pe cel al mamei sale, iar Andreea Marin a scăpat de rata uriaşă de la bancă.

Bănică: "Eu plătesc rate şi acum, ei nu s-au ţinut de cuvânt!"

În plin scandal cu fraţii Ivanof, Ştefan Bănică şi-a spus şi el punctul de vedere în emisiunea “Acces Direct”, de la Antena 1. ”Dl Ivanof mi-a sugerat acum câţiva ani să cumpăr un teren în centrul Capitalei, deci să fac un credit, că era foarte scump terenul la vremea respectivă, iar el să construiască un imobil pe acel teren. Am zis să intru în această afacere. Am făcut un contract de asociere. Deci scrie negru pe alb: obligaţiile mele erau să vin cu acest teren, pe care să i-l pun la dispoziţie şi să-mi plătesc ratele lunare la bancă pentru creditul pe care l-am luat, iar domnul Ivanof se obligă să construiască un bloc pe acest teren, să suporte toate cheltuielile aferente, iar la sfârşit s-a dat un termen, blocul trebuia construit într-un an, scrie negru pe alb, după aceea blocul să se vândă, să îmi acopăr creditul de la bancă prima dată, după care profitul să se împartă între asociaţi. Eu plătesc ratele bancare şi acum, iar terenul a fost pus la dispoziţie exact cum s-a stabilit. Nu mai spun că în acest contract semnat la notar se stipulează că dacă se întârzie sunt penalităţi. Construcţia nu s-a terminat în 2011, când ar fi trebuit să se termine”, a spus Ştefan la Antena 1.

Cu 2.000 € stai cu chirie, cu 350.000 € te faci proprietar

Reporterii Click! au intrat în blocul lui Bănică, unde există 10 apartamente
Reporterii Click! au intrat în blocul lui Bănică, unde există 10 apartamente

În martie 2013, reporterii Click! au vizitat blocul de locuinţe cu pricina, iar pe atunci muncitorii încă trebăluiau. Blocul de pe strada Emanoil Porumbaru are zece apartamente, lift şi parcare subterană. Locuinţele, care au între 90 şi 115 mp, dispun de un living spaţios cu bucătărie deschisă, două dormitoare fiecare cu baie proprie, o baie de serviciu şi bineînţeles o terasă. Pe atunci, preţurile cerute erau astfel: dacă voiai să închiriezi te costa 2.000 de euro lunar, iar dacă doreai să cumperi, trebuia să scoţi din conturi 350.000 de euro.


    Reporterii Click! au intrat în blocul lui Bănică, unde există 10 apartamente
Reporterii Click! au intrat în blocul lui Bănică, unde există 10 apartamente

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
Banner Loredana Groza
Banner Andrei Aradits
cristina cioran gravida (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net