Brigitte Sfăt, despre bărbatul cu care s-a afișat în ultima vreme: «A fost lângă mine, m-a sprijinit»
După ce a anunțat separarea definitivă de fostul jucător de tenis Ilie Năstase, Brigitte a fost văzută destul de des în compania unui bărbat misterios. Astfel, în urma imaginilor pe care aceasta le publica pe conturile de socializare, în care apărea alături de respectivul tânăr, în presă s-a speculat imediat faptul că acesta ar putea fi noul iubit al lui Brigitte, care este de acum o femeie liberă, aflându-se în plin divorț de Ilie. Totuși, pentru a clarifica situația, bruneta a publicat un mesaj explicativ pe contul personal de Facebook.
Brigitte Sfăt a decis să vorbească într-un final despre tânărul în compania căruia s-a afișat în ultima perioadă. La scurt timp după separarea de Ilie Năstase, aceasta a fost văzută tot mai des în compania unui tânăr, pe care atât presa, cât și prietenii ei virtuali ce o urmăresc pe conturile de socializare, l-au catalogat imediat ca fiind „înlocuitorul lui Ilie”. Brigitte nu a negat faptul că în prezent cei doi au „mai mult decât o relație de prietenie”, însă a dorit să precizeze că s-a aflat des în compania lui deoarece bărbatul este asociatul ei într-o afacerea cu un magazin de haine pe care cei doi l-au deschis într-un mall cunoscut. De asemenea, bruneta a dezvăluit că tânărul i-a fost mereu alături și a sprijinit-o pe tot parcursul problemelor pe care le-a avut cu Ilie.
„După cum am spus, el este asociatul meu la The Store Multibrand, magazin pe care îl deținem împreună în Promenada Mall și noi mergem împreună la achizițiile de marfă pentru magazin și împreună participăm la licitațiile pentru marfă. Am fost împreună la fiecare prezentare a colecțiilor. Fie că am avut pentru Antena TV sau alt post, el se afla în culise. Nu neg faptul că între noi în momentul de față este mai mult decât o simplă prietenie, dar acest lucru nu a fost planificat, ci s-a întâmplat, pur și simplu. Am trecut prin multe momente dificile în ultimul timp și simplul fapt că a fost lângă mine și m-a sprijinit m-a ajutat enorm să pot merge mai departe. Nu am „tradus” pe nimni cu nimic, de un an și jumătate locuiesc separat de Ilie și sunt din luna februarie în divorț”, a explicat Brigitte Sfăt pe contul său de socializare, după ce au apărut în spațiul media multe artcole referitoare la ea și la cel a fost numit „noul ei iubit”.