Cabral, clipe de coşmar! Ce a păţit prezentatorul
Cabral trage un semnal de alarmă asupra consumului de droguri care este tot mai ridicat în şcoli şi licee.
Îndrăgitul prezentator de televiziune susţine, pe blogul personal, că în zilele nostre, e extrem de dificil să fii părinte. Cabral spune că tot mai mulţi adolescenţi şi tineri aleg să urmeze calea substanţelor interzise. Aceasta este şi motivul pentru care se teme de soarte fetiţei lui, în vârstă de doar 12 ani, care, adaugă el, se află în pericol de a fi "acostată de dealeri sau de a fi convinsă de colegi şi prieteni să încerce" şi ea să consume droguri.
"Prin jobul pe care îl am dar şi prin implicarea mea în educaţia antidrog a celor tineri, ajung la mine fel-de-fel de informaţii din zona asta. Sincer spun, niciuna dintre informaţiile astea nu este îmbucurătoare. Vârsta de debut la consumatorii de droguri a mai coborât cu un an, numărul efectiv de dependenţi de droguri în şcoli şi licee s-a dublat, paleta drogurilor de pe piaţă a crescut şi ea, iar numărul de puncte de desfacere a crescut şi el. La cele mai multe licee de la noi există un dealer, dar poţi întâlni aşa ceva şi la şcoli generale. Preţurile diferitelor cocktail-uri nu sunt prohibitive, aşa că povestea aia cu doar copiii de bani gata se droghează e o prostie falsă pe care ne-o repetăm în cap doar ca să dormim liniştiţi… găseşti dependenţi de droguri şi la cele mai amărâte licee, nu doar la cele unde părinţii – deci şi copiii – au bani. (...) dacă un individ alege să consume, e treaba lui. Dar ar fi corect să facă alegerea respectivă cunoscând toate datele problemei, nu în orb, ispitit de un vânzător de vise…
A noastră are 12 ani. Conform statisticilor este deja în pericolul de a fi acostată de dealeri sau de a fi convinsă de colegi şi prieteni să încerce. Eu sper ca atunci când se va întâmpla asta ea să ştie deja de la mine şi de la a ei mamă ce înseamnă drogurile, să ştie cum se manifestă dependenţele, astfel încât să refuze. Cred că asta este menirea şi treaba mea de părinte. La fel cum cred că au ajuns să vorbească foarte puţini – mult prea puţini – de pericolul ăsta… şi-aşa se îngroaşă rândurile dependenţilor de droguri şi al celor care mai apoi au nevoie de asistenţă în a se lupta în nişte chinuri groaznice pentru a scăpa. Şi nu mulţi scapă… Ţi-e frică să fii părinte în 2014. Dar dacă ai avut curajul de a deveni unul… nu uita că despre pericolele cele mai mari nu vorbesc mulţi. Şi ai grijă de piticul tău…" a precizat Cabral pe blogul personal.