Cândva îi numărai coastele, acum e mai plinuţă cu 20 kg

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    2018. A fost nevoită  să-și cumpere  alte haine, după  ce s-a rotunjit cu  20 de kilograme
2018. A fost nevoită să-și cumpere alte haine, după ce s-a rotunjit cu 20 de kilograme

Nidia Moculescu (28 de ani), fiica celebrului compozitor Horia Moculescu (81 de ani), care anul trecut era extrem de slabă, s-a îngrășat brusc.

”M-am îngrășat 20 de kilograme în trei luni, cu ajutorul unor pastile care rețin apa în corp. Luam câte o pastilă pe zi, însă nu am fost la vreun medic pentru recomandare ori să-mi fac niște analize anume, ci din prietenă în prietenă am ajuns la ele. Am luat timp de două săptămâni câte una pe zi și uite că s-a văzut imediat rezultatul”.

Cum însă s-a rotunjit mai mult decât își planificase, acum ea se străduiește să mai scape de câteva kilograme: ”Vreau să mai slăbesc, mi-am făcut abonament la sală și sper să mă țin de mișcare”.

Înainte de a se îngrășa, Nidia Moculescu, care măsoară 1, 70 m înălțime, cântărea doar 45 de kilograme. Tatăl ei, Horia, alături de care Nidia susține recitaluri muzicale și în străinătate, este încântat de noul ei look: ”Nu mai este un copil, este femeie în toată firea, era normal să fie mai plinuță puțin”. Nidia s-a văzut nevoită să-și schimbe și ținutele în care de-abia mai încăpea. 


    2017. Nidia avea  45 de kilograme
2017. Nidia avea 45 de kilograme


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
704041366 18361113334238240 12462478388101261 n jpg
colaj casa (13) jpg
banner gina patrichi jpg
colaj casa (12) jpg
state fete jpg
image png
image png
Brigitte Pastramă, pe covorul roșu de la Cannes
image
image