Cât costă imaginea unei vedete din România? Ce sumă investește Irina de la Sweet Kiss numai în rochiile de scenă: „E mult mai scump ca acum 20 de ani”
Vedetele din România investesc bani frumoși în imaginea lor! Chiar dacă sumele nu se compară cu cele ale vedetelor de pe peste Ocean, și imaginea artiștilor noștri s-a scumpit, în ultimii ani! Irina Pavlenco, solista trupei Sweet Kiss, ne-a făcut dezvăluiri, în exclusivitate.
Nu e deloc ușor să fii artist, mai ales pe vremuri de criză, în România.
Irina Pavlenco, solista trupei Sweet Kiss (care făcea furori pe scenele de la noi cu hit-ul: „Alin, Alin” în anii 2000), recunoaște că imaginea artiștilor români s-a scumpit și ea, în zilele noastre.
Artiștii investesc sume mult mai mari în ținute de scenă, hair-styling, tratamente corporale, antrenori personali, dar și mașini de lux cu care-și fac apariția la concerte.
„Din punctul meu de vedere, în ziua de astăzi este mult mai scump să întreții imaginea unei vedete decât era acum 20 de ani.
Pe lângă toate cheltuielile care țin de aparițiile publice, există și partea bună a faptului că ești o persoană publică: poți avea norocul să închei anumite colaborări sau deal-uri pentru promovarea unor produse ori servicii, ceea ce poate echilibra într-o oarecare măsură investițiile”, spune Irina.
„Mă vopsesc acasă, nu la coafor”
„În ceea ce privește părul, pentru mine lucrurile nu sunt chiar atât de costisitoare. De-a lungul timpului am învățat să mă vopsesc singură și, având în vedere că am un blond destul de special, pot spune că mă descurc foarte bine. Pentru îngrijirea părului am încercat foarte multe tratamente, inclusiv variante naturale, de la uleiuri cu vitamine până la măști pe bază de ou și alte ingrediente”, a dezvăluit artista pentru Click!

„4000-5000 de euro pe an cheltuiesc numai pe rochii”
Ținutele de scenă sunt cele pe care Irina cheltuie cei mai mulți bani.
„Hainele sunt însă un subiect aparte. Îmi place foarte mult să mă schimb la fiecare apariție TV și la fiecare concert. Îmi place ca de fiecare dată să apar diferit, să existe o anumită surpriză. Pot spune chiar că dressingurile mele sunt mai pline cu haine de scenă decât cu haine obișnuite. Aici investesc destul de mult.
Dacă ar fi să fac o estimare, pentru rochiile de scenă cred că investesc undeva în jur de 4.000–5.000 de euro pe an. Unele sunt destul de scumpe, altele mai accesibile, în funcție de designer, material și de ceea ce îmi doresc pentru fiecare apariție. Nu am făcut niciodată un calcul exact la final de an, pentru că probabil m-aș speria și eu”, a mai dezvăluit solista, pentru Click!
Aparițiile scenice nu se reduc însă numai la rochii.
„Un alt capitol important pentru mine este machiajul. Cheltuiesc destul de mult pe produse de make-up, pentru că este vorba despre fața mea și consider că trebuie să fiu foarte atentă la ceea ce folosesc. Prefer produsele de calitate și cred că, atunci când vine vorba despre îngrijirea tenului, nu merită să faci compromisuri.
Nu merg la sală, în schimb am programe pentru corp pe care mi le fac împreună cu un antrenor online. Am bicicletă acasă, merg destul de mult pe jos atunci când am ocazia și îmi place să mă relaxez la saună, piscină și jacuzzi. Pentru mine, toate acestea fac parte atât din întreținerea fizică, cât și din starea mea de bine”, ne-a mai spus solista.
Cu ce mașină merge la concerte?
„În ceea ce privește mașina, am permis, dar nu conduc. Nu a fost niciodată o pasiune de-a mea condusul, în schimb îmi plac foarte mult mașinile sport și SUV-urile. Îmi plac, de exemplu, Porsche Panamera și Mercedes G-Class. Am observat că am, într-un fel, <<față>> de mașini scumpe”, ne-a mai mărturisit blonda.

Va cânta la Nibiru chiar de ziua tatălui ei
Irina Pavlenco a avut parte de o vară cât se poate de plină. Pe 22 august va avea concert la Recea - Brașov, iar apoi va ajunge și pe scena de la Nibiru, în ultimul week-end de festival.
„Anul acesta am o bucurie foarte mare: voi cânta la marele festival Nibiru, pe 28 august, chiar de ziua de naștere a tatălui meu. Pentru mine, această coincidență are o însemnătate aparte și o simt ca pe un dar.
Cred că îngerul meu, mama mea, care mă veghează de sus, lucrează în continuare pentru mine împreună cu <<marele Boss>>, Dumnezeu. Sunt momente în care simți că anumite lucruri nu sunt întâmplătoare și că, undeva, cineva drag îți așază pașii exact acolo unde trebuie.
Mă simt tare binecuvântată pentru toate aceste lucruri și, mai ales, pentru faptul că pot trăi momente atât de frumoase alături de oamenii pe care îi iubesc”, a mai dezvăluit artista, pentru Click!



































