Cătălin Botezatu rupe tăcerea despre relația cu Nicolle, după zvonurile despărțirii: „O persoană care vrea să stea lângă mine trebuie să aibă studii”. Ce mesaj le transmite bărbaților care râvnesc la femeile din viața lui
Cătălin Botezatu a vorbit deschis despre relația cu actuala sa parteneră, Nicolle, mai tânără cu 40 de ani. Celebrul designer a comentat și reacțiile pe care le primește din partea bărbaților care îl invidiază pentru relațiile sale, transmițându-le un mesaj direct.

Totodată, Botezatu a dezvăluit că, de-a lungul timpului, mai mulți bărbați influenți și foarte bogați au încercat să le facă avansuri iubitelor sale, însă acest lucru nu l-a deranjat, declarând că are încredere în femeile pe care le alege.
Ce spune Cătălin Botezatu despre relația cu Nicolle
Cătălin Botezatu spune că își dorește ca partenera lui să fie educată, cultivată și capabilă să-i fie o companie intelectuală. El subliniază că nu poate avea o relație cu o femeie lipsită de cultură generală și studii, care nu știe să aprecieze experiențele rafinate ale vieții.
„Fata are mult de învățat, are niște facultăți de terminat, pentru că altfel nu ar putea să stea lângă mine. O persoană care vrea să stea lângă mine trebuie să aibă studii, să aibă cultură generală, simțul umorului… Asta ca să îți dau niște caracteristici… să pot să vorbesc cu ea orice și să se bucure de lucruri pe care eu i le duc, de locurile în care merg cu ea. Nu să-mi spună ca alte fete că s-a plictisit și să mergem la mall”, a precizat Cătălin Botezatu pentru Viva.
„Atunci când vedeți fetele lui Botezatu, le vreți pe bani grei”
De asemenea, Cătălin Botezatu răspunde ironic și ferm criticilor legate de relația sa cu o femeie mult mai tânără, sugerând că nu este cu nimic diferit față de alte persoane care fac același lucru, dar fără să fie judecate. El spune că nu are de gând să se căsătorească și respinge zvonurile și bârfele, acuzând invidia celor care îl critică. În plus, transmite că mulți își doresc femeile din preajma lui, dar acestea nu sunt accesibile doar pe baza banilor – „mai contează și altceva”.
„Poate se observă, dar ce contează? Sunt singurul? La câte femei nu și-au luat puișori cu ei, și le schimbă ca pe șosete….Nu m-am căsătorit cu ea, nu mă voi căsători cu ea. Nu știu… Care este problema? Sunteți indidioși? Că am auzit tot felul de lucruri, de bârfe… Faceți și voi la fel. Eu încă pot. Din toate punctele de vedere. Unii dintre cei care mă urmăriți, plătiți bani grei ca să accedeți la așa ceva și atunci când vedeți fetele lui Botezatu le vreți pe bani grei. Lăsați că nu vin la voi, chiar dacă aveți bani mulți. Mai contează și altceva”, a mai spus el.